Xenofan, teologul critic, râdea de grecii lui pentru că își imaginau zeii ca având trup de om, și chiar și metehne omenești.

Xenofan nu avea, totuși, dreptate, și mărturie stă statuia de bronz a lui Zeus-sau-Poseidon, descoperită în 1926 în apele golfului Artemision. Degeaba vă uitați la poze, trebuie să fii în prezența ei impunătoare ca să îi simți viața și perfecțiunea – e la muzeul de arheologie din Atena, dacă aveți drum pe acolo. Trupul omenesc, în toată minunea lui, e imperfect și supus bolii, degradării și morții. Cu toate astea el are toate premisele unui ideal transcendent, supra-uman, peren. Și bronzul din Artemision e doar un exemplu printre nenumărate altele.

***

Anul ăsta eram iar pe punctul de a nu mai merge în tura cu bicicleta la mare. Ultima oară am fost în 2019, iar de atunci m-am schimbat. Sunt mai bătrân, mai șubred, dar mai ales mult mai temător. Cu două săptămâni înainte mi-am scrântit glezna dreaptă, și din cauză că mi-am lăsat greutatea pe piciorul stâng, în ultimele zile mă durea și el. Sunt un om îngrijorat, asta mi-e meseria, iar grijile nu prea mă lasă să dorm – am dormit foarte prost cu multe nopți înainte de plecare. Ca și anul trecut, și anul ăsta voiam să abandonez înainte să încep. Totuși, de rușine față de un prieten, m-am dus. Și în ciuda vremii potrivnice, cu furtuni și vânturi mari, am și ajuns la malul mării. Acolo, m-am băgat în apă pentru poza pe care o fac la finalul fiecărei ture, în picioare, cu bicicleta ridicată deasupra capului, cu o singură mână. O colegă mi-a zis că arătam ca Poseidon, cu bicicletă în loc de trident 🙂

Amuzant, dar în acel moment, la capătul turei și al lumii, cu picioarele în mare, mă simțeam și eu Poseidon. Ba chiar, îndrăznesc să spun cu o infinită aroganță, am fost Poseidon, chiar dacă doar pentru câteva secunde. Câteva secunde în care în care trupul meu, împins mult dincolo de limitele obișnuite, plouat, plin de noroiul drumului, îmbăiat în hormonii stresului necesari unei asemenea ture, trupul meu scrântit și de vârstă mijlocie, a exultat triumfător. Câteva secunde fără trecut și viitor. Câteva secunde în care am fost liber și invincibil.

Apoi au coborât din valuri și m-am dus, șchiopătând, să beau o foarte omenească bere.

***

Heraclit credea că sufletul omului e făcut din foc și că umezeala nu îi priește. Nu trebuie să îți lași sufletul să prindă umezeală, trebuie să îi ții mereu flacăra aprinsă. Pentru asta, trebuie să fii treaz și asculți lumea din afara ta. Altfel, ești doar prizonierul propriei tale lumi, ca într-un vis. Mă simt treaz acum și, din experiența călătoriilor mele mai vechi, voi poate și mâine. Poimâine, mai vedem.