Uneori, cea mai nocivă „libertate de expresie” nu e caricatura insultătoare, ci exprimarea unor opinii de aparent de bun simț.Nu contează doar ce spui. Contează enorm când spui. Contează contextul și momentul afirmațiilor. Există momente în care trebuie să vorbești, și altele în care mai bine taci.

De exemplu: în 2006, când o femeie de 66 de ani din România a născut un copil, prin fertilizare asistată, controversele au explodat, peste tot. Opinia generală părea să fie că așa ceva este o greșeală. Cu siguranță e o opinie validă, oricine își poate imagina câte probleme legislația europeană curentă interzice asemenea proceduri după vârsta de 50 de ani. Însă dezbaterea formulată ad hominem, la cazul în speță deja consumat, trebuia să nu aibă loc. Nu poți să pui în dezbatere existența unui copil. El se născuse deja, dreptul lui la viață era inalienabil: să-l pui la îndoială e o crimă.

Alt exemplu: o tânără femeie iese în oraș îmbrăcată provocator. E agresată și violată. Dacă nu ar fi fost, ai fi putut spune că ținuta vulgară e un factor de risc. Dacă o spui însă în public, imediat după ce afli din presă știrea violului, ceea ce faci de fapt e să învinovățești victima. Vei face mult mai mult rău decât bine. Continue reading “Învinovățirea victimelor” →