Am scris mai demult, aici, despre diferențele dintre psihiatru și psihoterapeut. O să reiau doar concluzia: dacă vă întrebați unde trebuie să vă duceți pentru problema dvs, răspunsul este: nu contează. La orice profesionist al sănătății mintale. E mult mai important să vă duceți, să vă apucați odată să schimbați lucrurile, decât unde vă duceți. În mod normal, psihiatrul, psihoterapeutul, psihologul clinician lucrează în echipă. Eu îmi trimit pacienții la psihoterapeuți acreditați, și primesc pacienți de la aceștia din urmă.
În textul ăla găsiți totuși și diferențele, dacă vă interesează.
Între timp, m-am mai gândit la una.
Psihiatrul lucrează mult mai aproape de firul ierbii. Fiind medic, informația esențială pentru el este: ce vă supără. La modul cel mai bazal, afectiv și perceptual. Poate ești foarte trist, poate plângi din senin, poate, din contră, ești amorțit, incapabil să te emoționezi. Poate ai palpitații și sufocări și greață. Poate nu dormi noaptea, sau n-ai poftă de mâncare. Poate de abia îți ajunge energia cât să te dai jos din pat. Poate auzi lucruri pe care nimeni altcineva nu le aude. Poate nu știi cum să te oprești din băut.
De asemenea, pe psihiatru îl interesează extrem de mult cât de mult te supără lucrurile astea. Cât de tare ești speriat(ă), pe o scală de la 1 la 10? Și îl mai interesează cât de bine reușiți să vă faceți treburile zilnice cu toată suferința asta după tine. Mai ești în stare să mergi la serviciu? Dar acasă, cei din jur ce zic? (Psihiatrul are nevoie să vorbească cu cei din jur, dacă îi dai voie.)
Psihiatrul e medic, e interesat de dosarul tău medical, ce analize ai mai făcut, ce alți medici te-au mai văzut. Surprinzător de puțini oameni aduc cu ei analizele mai vechi când merg la psihiatru.
Psihiatrul se ocupă mai puțin de intelectualizări. Foarte frecvent, văd oameni care își gândesc prea mult problemele. Concluziile lor sunt uneori interesante, de multe ori însă sunt circulare, chinuitoare și încărcate de vinovății inutile. (“De ce nu reușesc să-mi controlez singur atacul de panică? Încerc din răsputeri, dar îmi induc singur stările…”) Voi nota sentimentul de vinovăția, dar nu o voi diseca. Poate că merită disecată în psihoterapie, poate că toate schemele de raționalizare și mecanismele de coping (prin care încercăm să facem față) trebuie demontate piesă cu piesă și remontate altfel. (Un prieten psihiatru și psihoterapeut compara mai demult psihoterapia cu defragmentarea unui hard-disk.) Sau poate că nu. Pentru mine, însă, e mult mai importantă suferința în sine decât prelungul ei ecou cognitiv. Pe baza simptomelor voi pune diagnosticul și voi propune tratamentul.
Mai aproape de firul ierbii, spuneam.
Asta nu înseamnă că psihiatrul nu vă ascultă. E de datoria lui să vă asculte. Înseamnă însă, că, la un moment dat, vă va pune întrebări și s-ar putea chiar să vă întrerupă, dacă e nevoie. Din păcate, psihiatrii au în medie mai puțin timp decât psihoterapeuții, ceea ce nu e vina noastră și e mare păcat.
Și tot spre deosebire de unele forme de psihoterapie, psihiatrul trebuie să vă spună părerea lui. Va fi o părere diagnostică și de recomandări de tratament. Psihiatrul este adesea directiv, mult mai directiv decât psihoterapeutul. Îți va spune să faci niște lucruri concrete.
Dar și sfaturile psihiatrului sunt aproape de firul ierbii. Psihiatrul îți va spune ce tratament e nevoie să iei, dacă e nevoie. Nu te va sfătui ce decizii de viață să iei, decât în limita unui bun simț foarte elementar. (Evident că te va sfătui să te lași de tutun, de ex., sau să-ți cauți un serviciu).
Pe scurt, dacă rolul psihoterapeutului e adesea (sau măcar uneori) de a elabora, cel al psihiatrului e de a simplifica, de a extrage esența diagnostică din ghemul încurcat al contextului.
Dincolo de asta, desigur, orice discuție e posibilă.
Păii… dac-ar fi așa de simplu cum prezinți d-ta – la firu’ ierbii! – nu mai jos – cum prezint eu, treaba ar merge ibrișin- aferim.
Hai să egzemplificăm, deci:
BLEGOO (zgâriind la ușa cabinetului): “Don’ doctor, don’ doctor!”
Dr. V. Stroescu (tresărind): “Ce vrei cățeluș?”
BLEGOO (jenat): “Don’ doctor… mi-e frică…”
Dr. V. Stroescu (vag interesat): “Așa, și?”
BLEGOO (hotărât): “Am venit să-mi zici ce am!”
Dr. V. Stroescu (superior): “Cum să-ți zic, dacă tu nu știi?”
BLEGOO (zăpăcit): “Păii… tocma’, că nu știu, d-aia am venit…”
Dr. V. Stroescu (rezolut): “Nu se poate… știi, da’ nu vrei să zici!”
(scoțînd stetoscopu’ dîn sertar): “Haida… sus pă canapea! Dibuim noi pricina răului… pfui, da’ de unde te-ai jegoșit așa pă labe?”
BLEGOO (rușinat): “Plouă afară… trotalele e în reparații…”
Dr. V. Stroescu (simpatetic): “Adevărat… da’ trebuia să te ștergi pă preș, la intrare… în fine, ia zi, de ce ți-e frică?”
BLEGOO (rușinat): “Noroi mare…”
Dr. V. Stroescu (profesionist): “Lasă alea… de cine ți-e frică?”
BLEGOO (bătăios): “Mie nu mi-e frică dă nimeni, nici dă Ponta, nici dă Base! Doar am așea… o frică generală…”
Dr. V. Stroescu (gânditor): “Sună ca un atac de anxietate.”
BLEGOO (bucuros): “Așa e! Cum ziceți d-ta, don’ doctor… anzietatea, arzăo-ar focu’…”
Dr. V. Stroescu (sever): “După pisici mai alergi?”
BLEGOO (indignat): “Nicidecum! Stau în coteț toată ziulica… dîrdîi dă frică”
Dr. V. Stroescu (neîncrezător): “Ți-e frică dă pisici?”
BLEGOO (disprețuitor): “Cine… io? Micționez pă ele dă feline… doar că n-am tragere dă inimă să le alerg.”
Dr. V. Stroescu (luînd notițe): “Pisici nu mai alergi… da’ la trecători mai latri?”
BLEGOO (moale): “Nicidecum! Stau în coteț toată ziulica… dîrdîi dă frică”
Dr. V. Stroescu (doctoral): “Deci, munca nu ți-o faci, la servici nu te duci… dar ce faci toată ziua?”
BLEGOO (sincer): “Citesc pă gloabe, don’ doctor!”
Dr. V. Stroescu (îngrijorat): “Asta nu e bine…”
BLEGOO (întrebător): “Nu’ș de unde-mi vine… o fi dă la apă?”
Dr. V. Stroescu (scoțînd o carte groasă dîn raft): “Nu mai lătra prostii… uite ce zice Froid…”
…………..
Etc
N-am să jignesc alți cititori explicând dialogul imaginar de mai sus.
Chestia e… cum explică psihiatrul pacientului o chestie simplă – cum ar fi o frică generalizată?
Și cum o tratează?
Caz concret, simplu, clar, limpede.
Parerea ca psihoterapia nu ofera solutii intr-un timp relativ scurt este eronata. Exista terapii de scurta durata (orientate catre rezultate rapide) si terapii de lunga durata (ca psihanaliza, etc.) Cu exceptia unor probleme grave, nu cred ca medicatia face altceva decat sa acopere simptome ce vor iesi la suprafata ulterior, poate in alte forme, dar cu o violenta intetita. Medicatia e buna sa potoleasca o furtuna insa apoi ai nevoie de psihoterapie sa intelegi ce a generat-o. Stiti poate mai bine decat mine cat de complicata este mintea umana si cum influentarea chimiei creierului nu este un panaceu. Sunteti un caz rar printre cei ce practica psihiatria, deoarece aveti preocupari ce tin si de medical humanities, etc. Nu va amagiti ca mai mult de 30-50 colegi de-ai dvs in toata tara au orizontul dvs intelectual, deschiderea catre complexitatea interpretarii. Mai ales, nu amagiti cititorii cu aceasta idee caci le faceti un mare deserviciu. Nu sunt putini colegi ai dvs ce au devenit un fel de reprezentanti ai companiilor farmaceutice (nu cred ca e nevoie sa intram in amanunte neplacute). Tocmai pt ca aveti orizontul larg, ca aveti talent la scris, ca meseria va pune in contact cu diversi oameni vulnerabil ce va impartasesc din tumultul vietii lor, tocmai de aceea nu trebuie sa lasati marturiile lor sa se stinga. Stiu ca undeva spuneati ca dvs doar sunteti martor, nu impartasiti mai departe ceea ce vi se spune (anonimizat bineinteles). De ce nu? Este aproape imposibil sa faca asta pacientul, deoarece nu are decat rareori limbajul rafinat care poate face tangibil ceea ce vrea sa spuna. Please consider those who cannot, and may not ever be able to, represent or speak public for themselves. Keep in mind that vulnerability, suffering, irreparable dependency, silence, absence and loss press in and obligate a collective response. Ei sunt the Other iar dvs aveti responsabilitatea sa le faceti vizibila vocea caci viata dvs curenta este rezultatul si a unor avantaje sau forme de capital (multe ce au venit odata cu educatia de care ati beneficiat, cu privilegii intelectuale si existentiale ce altora le-au fost negate, etc) Ma astept sa va onorati pacientii nu doar prin diagnostic si vindecare ci si punand la dispozitia colectivitatii acele povesti ce viata ce ne pot invata ceva semnificativ ori ce ne-ar putea da chiar o speranta in semeni. Poate asa vom vindeca un pic mai mult adanca trauma transgenerationala a acestui popor.