(DM, martie 2007)
În primul capitol al biografiei lui Evaristo Carriego, dedicat unei mahalale din Buenos Aires (ar fi putut fi orice mahala, căci mahalaua e pretutindeni), Borges face următoarea afirmaţie: “Voi spune fără rezerve tot ce ştiu, fără nici o omisiune, fiindcă viaţa este pudică precum un delict, şi nu ştim ce este emfatic şi ce nu pentru Dumnezeu. În afară de aceasta întâmplătorul este întotdeauna patetic.” Propoziţia subliniată de mine e însoţită de o notă, care e de fapt un citat dintr-o altă notă, a capitolului L din Decline and Fall of the Roman Empire, a lui Edward Gibbon: “Pateticul, aproape întotdeauna, se află în detaliul împrejurărilor mărunte“.
Cele două afirmaţii m-au dus cu gândul la o a treia, care le uneşte. Este vorba de prima strofă din “Cors de chasse” a lui Apollinaire (sublinierea e tot a mea):
“Notre histoire est noble et tragique
Comme le masque d’un tyran
Nul drame hasardeux ou magique
Aucun détail indifférent
Ne rend notre amour pathétique”
Interesantă coinicidenţă. Eu zic că avem deja 3 surse, deci informaţia e adevărată.
Aşadar, pateticul din viaţă constă în detalii întâmplătoare. Acolo trebuie să căutăm sensurile existenţei noastre, originile mişcării noastre pe orbite. Nu în planificări şi programe, nu în ceea ce putem prevedea şi preorândui. Sunt de acord cu asta. Aş putea să mai dau o referinţă: Mircea Eliade, într-unul dintre articolele de tinereţe (reunite în volumul “Oceanografie”), ne aduce aminte că trebuie să învăţăm să pierdem timpul, nu în sensul de a nu face nimic toată ziua, ci în acela de a renunţa la veneraţia faţă de orarul nostru strict métro-boulot-dodo, şi a ne deschide sufletul întâmplării şi neprevăzutului. Altfel riscăm să lăsăm să treacă pe lângă noi, neînţelese, netrăite, cele mai importante ceasuri ale vieţii. Nu putem şti care sunt acelea: poate un chip fugar în tramvai, sau un fragment de melodie la acordeon. Un vis. Orice.
De asta, chers amis, eu practic şi propovăduiesc chiulul. Nu înţeleg prin asta fuga de responsabilităţi, nici prin cap nu mi-ar trece să mă eschivez de la ele (sau, mă rog, îmi trece, dar nu o fac, sau mă rog, o fac, dar nu prea des, etc). Ci fuga de ordine, fuga către întâmplător. Acolo e sursa fericirii, stă şi aşteaptă, pe vreo stradă, pe vreo bancă, într-un cinema, la vreo oră târzie la care ar trebui să fii la serviciu sau în pat.
Chiuliţi, deci. Şi luaţi şi pe alţii cu voi!
și bineînțeles Cortazar, despre ordine și întamplator:
“(…) ea zâmbea deloc surprinsă, convinsă, ca și mine, că o întâlnire întâmplătoare era lucrul cel mai puțin întâmplător în viețile noastre și că oamenii care-și dau întâlniri exacte sunt dintre aceia care au nevoie de hârtie liniată pentru a-și scrie sau care apasă tubul cu pastă de dinți numai din partea de jos.”
și Camus îndeamnă spre patetism, “live to the point of tears”.
Dar, ca să strivim corola în mod (pseudo)științific poate Myers și Briggs ar spune că lucrurile se rezumă la a fi Judging/Perceiving.
Citat:
“Eu zic că avem deja 3 surse, deci informaţia e adevărată.”
Alt citat:
00:46:27 “Bravo, Echo, Echo, Charlie,
00:46:30 Alpha, Tango, Alpha.”
00:46:36 – Message is authentic, sir.
00:46:37 – I concur, sir.
00:46:38 – I concur, sir.
00:46:41 – Message is authentic.
00:46:41 Sir, your captain’s missile key.
00:46:55 This is the captain. Set condition One SQ for strategic missile launch.
(Crimson Tide – 1995)
Trei surse nu sunt o garanție de adevăr.
Nici măcar de realitate.
Există sute, mii, zeci de mii de surse care susțin un concept ori altul – nu neapărat religios ori științific.
Să continui ideea?
🙂
Bine ai venit și pe aici, Blegoo 🙂
Sigur că nu sunt nicio garanție, ce zisesem eu acolo era o figură de stil.
BLEGOO (cu voioșie): “Io când vreau să latru, latru!”