Când eram în anul I de rezidențiat în psihiatrie și prea multe nu știam (astăzi, diferența e că știu cât de puține știu), am fost martor la următoarea întâmplare, care, așa tristă și meschină cum e, are câteva învățăminte și merită să o țin minte și poate chiar să o povestesc aici. Cele de mai jos sunt autentice, fiind ascunse doar numele și mici detalii, din motive de confidențialitate.
Domnul A. era se internase la spitalul de psihiatrie pentru alcoolism. Intenția declarată și lăudabilă era oprirea consumului. Povestea cu lacrimi în ochi despre necazurile din viața sa, despre depresia care îl determina să bea; îți era ușor, nu doar să empatizezi, ci și să simpatizezi cu el.
Într-o dimineață, la foarte scurt timp după discuția inițială cu el, l-am găsit, spre surpriza mea, într-un salon „de supraveghere”, adică acele saloane unde pacienții sunt încuiați, în regim special de internare împotriva voinței. Lucrurile se întâmplau înainte intrarea în vigoare a legii sănătății mintale (cu tot normele ei), într-o vreme în care internarea „la supraveghere” se făcea mult prea simplu, fără formalități, comisii sau notificări ale parchetului.
Am aflat că, în seara precedentă, domnul A. o molestase pe domnișoara B., o altă pacientă a secției, ce avea o întârziere mintală ușoară, și nu avea domiciliu stabil. Când domnișoara B. s-a speriat și a protestat, domnul A. i-a ars și un șut. Tocmai atunci trecea pe acolo domnul C., pacient cu schizofrenie, care a luat-o pe domnișoara B. de acolo și a povestit totul asistentelor medicale de gardă. Acestea, prin mijloace specifice, îl puseră prompt pe domnul A. într-un salon încuiat, ca să nu mai fie probleme.
Domnul A. însuși n-a încercat să-mi ascundă nimic. Din contră, mi-a povestit el însuși totul, printre lacrimi de revoltă. „Eu nu-s nebun, dom’le, eu am alcoolism. Cum adică, să fiu eu încuiat cu nebunii, pentru o aurolacă și un schizofren?”
Mi-aduc aminte de domnul A. în ocazii în care termeni cum ar fi „nebun”, „dement”, sau alții ce țin de „psihiatria populară”, sunt folosiți, de regulă pe post de insultă, pentru a califica un comportament reprobabil din punct de vedere moral, mai ales atunci când e și violență la mijloc.
Domnul A. avea o ierarhie morală și de statut social bine stabilite: în spitalul de psihiatrie și în lumea mare în general, el nu era nebun, nici aurolac, având pretenția la un tratament superior din partea spitalului/restului lumii, inclusiv indulgența față de propriul său comportament imoral. Că era incapabil să înțeleagă de ce un comportament moral nu este motivat de ierarhia socială, și probabil incapabil și de empatie pentru semenii săi, în ciuda manierelor volubile și cuceritoare, sunt semne majore ale unei „psihopatii”, o tulburare de personalitate din cluster-ul B.
Ar fi însă prea ușor să aruncăm totul în cârca personalității domnului A. Tulburarea de personalitate nu este o boală în sine și nu te absolvă de responsabilitate în fața societății și a legii, însă ierarhia domnului A. nu era inventată de domnul A. Ea era dinainte existentă, și, dacă e să-i găsim un creator, atunci acela este mediul: spitalul de psihiatrie/societatea/lumea mare.
Reprezentanții spitalului nu au făcut nimic ca să-l contrazică pe domnul A. El avea de altfel perfectă dreptate: nu avea ce căuta în salonul încuiat. Ceea ce el nu-și dădea seama era că locul potrivit pentru el în acea seară era mai probabil arestul poliției. Măsura care trebuia luată, fie de asistente, fie de martorii implicați, eventual de medicul de gardă (care nu fusese „deranjat” pentru atâta lucru), era apelul la autoritatea însărcinată cu protecția ordinii publice și a cetățenilor. Asistentele însă s-au prevalat de propria lor poziție de putere și au folosit o resursă pur medicală, psihiatrică, drept măsură coercitivă. Făcând acest lucru, și-au îndeplinit perfect rolul social pe care domnul A. îl înțelege, deși e fundamental greșit. I-au ranforsat așadar concepția eronată despre spital/lumea mare/responsabilitate. Totul era sudat într-o coerență patologică de pe urma căreia suferim și astăzi, când, datorită unor legi bune, măsura internării la supraveghere ar trebui să fie mult mai bine controlată. Și astăzi, psihiatrul e văzut ca pe un agent al ordinii publice, însărcinat să păzească societatea de “nebunii periculoși”. Mai grav, și astăzi e intactă și larg prevalentă ierarhia morală a domnului A., precum și prejudecata că boala psihică ar explica comportamentele reprobabile.
Revolta mea de proaspăt medic neexperimentat i-a amuzat atunci pe unii colegi mai mari și m-a rușinat pe mine. Mi-am zis că un psihiatru trebuie să fie imperturbabil și echidistant. Și astfel, comiteam și eu aceeași greșeală logică. E normal ca un act imoral să mă revolte. Psihiatria nu are în jurisdicție întreg comportamentul uman. Să rămân echidistant față de acte imorale ale unui pacient înseamnă să-i fac pacientului un deserviciu.
Nu am dreptul așadar să critic pe niciunul dintre actorii implicați în scena de mai sus. Am însă datoria să încerc să judec resorturile care ne-au acționat pe toți, și care ne acționează zi de zi. Nu există altă cale spre progres și, în psihiatrie, însăși absența progresului este imorală.
Spitalul de psihiatrie este/era o instituţie totală, în termenii lui Goffman. Asta înseamnă că deţine propriile reguli, valori, norme etc. Tocmai ca o închisoare, iar în închisoare nu chemi poliţia ca să facă ordine. Ori în unităţile militare, care au propria lor poliţie. Astfel de instituţii sunt – nu spun că e bine sau rău, dar astfel se întâmplă – în afara lumii, a controlului social, a transparenţei.
In institutiile precum inchisoare, spital de psihiatrie, cand un pacient sau un prizonier este violat sau omorat de un altul, politia face ancheta, vinovatii sunt judecati de judecatori. Spitalele si inchisorile nu au politie si judecatori , ele trateaza si/sau pazesc pacientii/prizonierii.
In unitatile militare avem politie militara si tribunal militar pentru ca militarii au legi/reguli care nu sunt valabile si pentru civili si au nevoie de un regim special de judecata, arest, interogare… etc…
Corect 🙂
Insa Ovidiu cred ca se referea mai degraba la conceptul sociologic de institutie totala, cu particularitatile sale : indivizii sunt deposedati de rolurile sociale; prin ritualuri si practici particulare sunt dezindividualizati, exista restrictii ale actiunilor si interactiunilor acestora , si multe altele.
In astfel de spatii sociale, normele care guverneaza raporturile si distributia de putere, interactiunile, practicile, s.a,m,d. sunt, cum spune Ovidiu, “in afara lumii”, nu in sensul in care nu ar exista control formal asupra lor – pentru ca exista, cum ati subliniat in mod corect – politienesc, legislativ, etc., ci in sensul de comunitate inchisa, de “trib” daca vreti 🙂
Am uitat sa adaug, poate v-ar surprinde cate legi/reguli informale exista in sanatorii/spitale, care nu sunt valabile nici pentru “civili” nici pentru militari, ci exclusiv pentru pacienti. Indiferent daca, atunci cand nu sunt “pacienti”, acestia sunt civili sau militari.
” … Nu am dreptul așadar să critic pe niciunul dintre actorii implicați în scena de mai sus. Am însă datoria să încerc să judec resorturile … ”
Ba eu cred ca tu ai si dreptul si datoria sa critici. De aia cred ca ne-am dus si ne ducem de rapa. Pentru ca-n locul celor ca tine, avizati, cu bun-simt, cu empatie s.a.m.d. vin si critica si-si spun parerea si fac de la regulamente minore pana la politici guvernamentale o groaza de neaveniti. Uf!
mda……nu styu ce sa spun si eu am fostla sp dr obregia pshiatrie suferind de atacurid de panica,depresie,anxietate decii cand ma duc la control ma apuca toate ametelile :)))) darnu styu de ce si o frica parca mi-ar face sute d injecti cineva =)))) si am doar 30 de ani multumita domnului dumnezeu si domnului dr eugen marinescu sunt OK ! o zi cat ma-ai buna ………………monica
Mi-a placut-nici nu se putea in alt fel, articolul..
Din pacate cei care lucram in spitale de psihiatrie, mai mici sau mai mari, ne confruntam si astazi cu astfel de probleme… Nici nu stii cine abuzeaza mai mult: ‘politia” care ii aduce la spital, medicii ca ii interneaza volens-nolens-de multe ori – sic!!!, ca daca “cine stie ce se intampla daca nu-i internam”..”paza buna trece primejdia rea”…….
Cred ca Problema de fond ramane: psihiatria “scuza”, inca, comportamente reprobabile…oare??
S-au facut pasi inainte, e adevarat, insa prins in “sistem”, depinzi de el…si cum sa poti initia o schimbare??…chiar cum? pt ca nu se face primavara cu o floare, parca…. :-((
spuneti ca omul dadea “semne majore ale unei „psihopatii”, o tulburare de personalitate din cluster-ul B”.
ceea ce NU inseamna ca era lipsit de discernamant, sau inapt pentru viata in societate.
asta imi aminteste de recenta dezbatere despre teroristul norvegian: prezenta unei tulburari psihice nu inseamna, automat, lipsa discernamantului.
sunt prea putine cazurile in care discernamantul lipseste cu adevarat. iar psihiatrii / avocatii profita adesea de puterea juridica pe care o are psihiatria pentru a “usura” de discernamant diferiti inculpati.
in cazul de fata – dispretul d-lui A. fata de niste ‘nebuni’ pe care, pesemne, ii considera sub-umani l-a facut sa-si manifeste liber agresivitatea.
dar cred ca procentul oamenilor absolut indiferenti fata de fiintele din jurul lor este, din pacate, destul de mare. nu i-am putea declara “anormali” fara sa stricam echilibrul normalitatii 😀
🙂
Caz din lumea “normala”…
Acum jumatate de ora, venind spre casa, un individ urca cu masina pe trotuar. (Trotuarul este lat, are vreo 4 metri latime iar in partea dinspre strada municipalitatea a creat locuri de parcare; s-a redus latimea la circa jumatate dar in mod normal este inca loc suficient.) Ei bine, tipul se pune efectiv paralel cu alta masina blocand trotuarul. Ii spun: “Omule, cinci metri mai incolo este loc de parcare … Blochezi trotuarul!” La care individul replica foarte plin de “echilibru” : “Ce-i, ba, na-i loc? Ce ba, esti asa gras ca n-ai loc? Stau numai putin, plec imediat … Da’ ce ba, tu n-ai loc?”
Practic ramai stupefiat de tupeul unor astfel de indivizi. Desi au un profund dispret si desconsideratie pentru ceilalti si pentru lege, cand le atragi atentia au tupeul imens sa reactioneze agresiv! Daca ma luam dupa logica lui puteam si eu sa trec peste , calcand pe masina lui … ca ce, eu numai trecem putin pe-acolo. Caz de Politie … care, din pacate insa, este absolut inexistenta.
Vreau sa cred ca pshiatria secolului 21 a evoluat. Acesta poveste din interior imi demonstreaza contrariul.
Dreptul moral asupra violentei insusit de institutia psihiatriei, exact cum l-a descris Foucault.
Excelent!
Societatea noastra are nevoie de mai multe astfel de articole.
Autoritatea nu este stapanire ci rnipoesabslitate pentru altii. (Augustin)A stapanii nu inseamna a domina (N. Iorga)Dupa cum tirania nu este o floare spontana, ci rodul lasitatii altora, tot asa excrocheria n-ar exista daca n-ar exista lacomia, coruptia, si imbecilitatea. Cata vreme vor fi oameni prosti, cupizi, si molateci, vor fi si excroci. Excrocul este pata rosie care iese dintr-un sange viciat, pe fruntea societatii. (Lloid C. Douglass)Si cei slabi, daca-s uniti, devin puternici.(Fr. Schiller)Adevarata putere nu consta in faptul de a dispune de soarta altora Puterea celui cu adevarat puternic, astfel se manifesta: sa sti ca poti distruge pe cineva, sa n-o faci, si acela sa nu stie.(M. Preda)
Ne puteti explica mai pe larg cum sta treaba cu comisiile, formalitatile si toti ceilalti pasi referitor la internarea la supraveghere? Sau, de fapt, n-ati mai fost de mult prin spital?
sora mea bolnava psihic pensionata in etate de 44 ani a fost violata in nenumarate randuri in spitalul de psihiatrie GADINTI la externare a trebuit sa mearga la spitalul de boli venerice pentru a se trata de SIFILIS .e posibil? de ce femeile sant internate la un loc cu barbatii?daca is bolnavi psihic se imperecheaza ca iepurii
Eu am fost internata in 2012 in spitalul Obregia, la “supraveghere” laolalta cu femei de la 18 la 80 de ani, cate doua in pat, cu diferite patologii. In curtea spitalului era o satra de tigani, isi faceau mancare la ceaun nestingheriti. M-am externat intr-o saptamana pentru ca a dat cineva o spaga la psihiatrul care se ocupa de mine. Am facut acest comentariu deoarece am vazut ca ati zis de formalitati, comisii etc..