Nu ne urâm copiii punct ro

În ultimele zile, o campanie publicitară ne-a șocat. Pe noi, profesioniștii sănătății mintale, pe utilizatorii obișnuiți de internet (a devenit „virală”). Se pregătește restul marelui public.

Există o rea intenție în spatele campaniei de promovare a unui supliment alimentar cu auto-declarate efecte benefice asupra creierului, campanie care ne îndeamnă, cu litere de-o șchioapă, să ne urâm băiețelul cu autism, tatăl cu Alzheimer și pe noi înșine care suntem obosiți. Nu cred însă că cineva a dorit cu adevărat să instige la ură. Mai curând e vorba de o imensă eroare de concepție a campaniei, o escaladare în scopul de  atrage atenția cu orice preț, dublată de obișnuita manipulare a emoțiilor cu care se ocupă nobilul domeniu numit adverstising. Putem, cu un efort de imaginație, să bănuim intenția autorilor: un mesaj de o oroare aproape hitchcockiană, apelând la latura întunecată pe care se presupune că o avem, mesaj justificat oficial prin nevoia de „awareness”, care să ne forțeze să vedem despre ce e vorba, ca apoi să găsim un subtext care să ne liniștească (“noi de fapt vrem să vă zicem contrariul, să nu ne urâm aproapele, ci boala sa”), și în cursul catharsis-ului inerent să ne vină să cumpărăm produsul, ca să ne simțim la fel de ușurați și în viața reală. Sau, pe scurt: „Noi știm că în secret îți urăști tatăl/copilul/pe tine însuți. N-are nimic, avem soluția ca să nu te mai simți vinovat: ia niște produse de-ale noastre.”

Un mesaj așadar destul de cinic prin intenție și conținut, dar din fericire foarte prost transmis. Nimeni nu e în stare să treacă de sinistrul alb-negru al campaniei, cu îndemnul ei la ură cu tot, ca să mai ajungă la subtext.

Nu că asta ar fi o scuză: campania este profund anormală în agresivitatea și ambivalența ei și, dacă cei de la Secom ar avea un dram de bun simț, și-ar recunoaște greșeala și ar retrage-o chiar acum. De ce este o asemenea campanie dăunătoare, au explicat alții deja foarte bine, dacă nu era evident. Nu pot decât să recomand și eu eseul informat și justificat revoltat al Anei Dragu. Și mă bucur că reacțiile au fost atât de prompte, din partea colegilor mei, dar mai ales din partea publicului țintă, a familiilor afectate, pe care cei precum Ana Dragu le reprezintă și care, iată, nu-și urăsc copiii punct ro.

Aș vrea însă să remarc că a fost nevoie de o campanie prost executată și intenționat șocantă ca să fim cu toții zguduiți. Ori, cinism e de multă vreme în reclamele la remedii orientate către cei ce suferă. Publicitatea adresată pacientului este interzisă în cazul oricărui medicament ce necesită prescripție medicală. Dacă legea o permite pentru suplimente alimentare sau tratamente over-the-counter, nu înseamnă că orice dilemă etică a fost ocolită. Cinism este orice în promisiune de mai bine nefundamentată. Dacă campania celor de la Secom ar fi fost roz, cu ceruri senine și promisiunea unei vieți fără griji cu Neuro Optimizer, nu ar fi fost cu nimic mai puțin lipsită de scrupule. În timp ce „articolele” de pe site-ul uraste.ro nu sunt nici măcar semnate, remarc că se spune totuși că este vorba de un „adjuvant” care se ia împreună cu tratamentul recomandat de medic. În schimb, o reclamă recentă a unei alte firme de remedii din plante avea ca mesaj de bază ceva de genul “de ce să iei medicamente, mai bine ia remedii de la noi, care nu au reacții adverse”.  Și nu e un exemplu izolat, sau o excepție. Deschideți televizorul, la prânz, și veți vedea, pe posturi de audiență națională, teleshopping cu promisiuni incredibile de vindecare miraculoasă prin produse de origine dubioasă și mecanisme adresate gândirii magice.

Aș vrea să văd site-uri care să aibă bibliografie, cu referințe, pentru asemenea promisiuni. Un control instituționalizat al lor, așa cum face Food and Drug Administration în SUA. Reacții ale noastre, ale medicilor și altor profesioniști ai sănătății, datori cu buna educație medicală a populației. Un pic de bun simț în industria publicitară. O reală protecție a consumatorului. Ar fi spre profitul tuturor.

Later edit: site-ul împricinat a fost editat, și mesajul publicitar eliminat. Mai bine mai târziu…

9 thoughts on “Nu ne urâm copiii punct ro

  1. Daca am fi invatati cum sa ne purtam cu persoanele apropiate care sufera de asemenea afectiuni, nu cred ca ar mai exista reclame/campanii care sa apeleze la gandurile noastre cele mai ascunse, si din pacate existente in unele momente.
    Bineinteles ca nu iti urasti copilul/tatal, dar frustrarea de a nu-i putea ajuta este imensa, de unde senziatia unei uri momentane. Nu este usor sa convietuiesti cu o persoana depresiva, sa nu intelegi cum de nu isi poate dori nimic, cum de nu se bucura niciodata, cum de nu accepta lucrurile bune care i se intampla sau dragostea care i se ofera. Daca am fi instruiti cum sa interactionam noi, cei “sanatosi”, cu aceste afectiuni.. Dar din pacate reclama se foloseste de aceasta ignoranta si o duce mai departe.
    Intelegeti, sper, ca problema este altundeva. Mi-as dori sa existe, de exemplu, un program de educare/constientizare, cu mai mare impact, despre efectelor depresiei, despre modul in care i se poate face fata etc. Poate ca aceasta campanie este un motiv bun de a incepe un demers de educare..

    1. Da, problema este cum sa ne purtam cu astfel de persoane. Dar si cum sa ne purtam cu noi insine, cand chiar si noi nu ne intelegem pe noi. Descoperim ca suntem obositi, descoperim ca am incetat sa iubim, descoperim ca nu mai avem afectiune, ne descoperim straini. Problemele sunt in jurul nostru si peste noi si uneori nu stim cum sa le manageriem.
      Dar asta nu inseamna ca trebuie sa dam cuiva medicamente. Si in nici un caz nu inseamna ca luand ceva medicamente pe baza de taurina vom reusi sa fim iar primii la servici si sa ne impresionam sefii. Bun, si daca am fi din nou primii, ce?
      Da, foarte corect este sa stim cum sa manageriem astfel de situatii, cum sa ii intelegem pe cei dragi si cum sa ne intelegem pe noi insine. Abia apoi vom sti sa ii acceptam asa cum sunt, vom sti/reinvata sa ii iubim din noi, vom sti cum sa ne acceptam si sa ne iubim din nou.

  2. Si eu care ma gandeam saptamana trecuta ca publicitatea la Aspacardio e oarecum inselatoare pentru ca prezinta situatii acute (ca si cum acolo s-ar potrivi) desi naratorul vorbeste (in mod corect) despre tratament de fond.
    Acum imi vine sa rad ca ma preocupau diferentele de nuanta cand astia vin cu buldozerul cu ura lor.

    1. Domnule Doctor, având în vedere că, probabil în urma reacției colective, site-ul a fost modificat, eu zic că ceva-ceva tot am făcut, împreună.

  3. Ieri seara reactionam si noi (eu si sotia psiholoaga) la enormitatea campaniei. Nici nu stiu ce m-a scos mai tare din sarite, apelul la o emotie atit de puternica si de nociva, aproape un tabu in lumea contemporana, sau incercarea miseleasca de monetizare a unei lupte interne firesti, dar adesea devastatoare. Reclama calca gros pedala sentimentelor de vinovatie, ba chiar incearca sa-ti puna in cap ginduri pe care poate nu le aveai. Nu mai vorbesc despre faptul ca nu e nici un fel de catharsis acolo. Catharsisul este rezultatul unei revelatii, a unei reechilibrari cu motoare interioare, nu rezultatul manipularii din exterior pentru a accepta, in sfirsit, o idee sau alta.

    Pe alocuri se sugereaza faptul ca numai la noi, in Romania, se poate intimpla asa ceva. De acord intr-o singura privinta, numai la noi se poate asa grosolan. Din pacate fenomenul este mult mai amplu, mult mai raspindit. Sint deja ani de cind urmaresc batalii continue si consumatoare de multa energie cu acest fenomen, batalii duse in SUA, UK, Australia. Tari considerate mai civilizate, la ei nu se poate intimpla asa ceva, nu? Apar zilnic zeci de articole scrise de medici (si nu numai) impotriva unor campanii similare celei pe care o dezbatem aici. Campanii care sint, cel mult, ceva mai subtile pentru ca trebuie sa treaca de niste legi ceva mai subtile.

    In vestul civilizat miscarea anti-stiintifica, cu diversele ei avataruri, a ajuns deja la maturitate, e in plin avint. La noi, unde atentia publicului a fost momentan ocupata de alte lucruri mai stringente, abia incepe sa mijeasca. Stimati medici (si nu numai), pregatiti-va creioanele, vin vremuri grele.

  4. Pe mine mă nemulțumește profund lipsa de control a publicității care se face pentru suplimentele nutritive și medicamente OTC. Apar pe piață tot felul de campanii năucitoare, ca acesta, dar și unele subtile, care sugerează, de exemplu, că trebuie neapărat să îți protejezi ficatul dacă iei anticoncepționale sau alte medicamente. Cu ce? Bineînțeles, cu un produs 100% natural. Sau reclama de teleshoping care sugerează că cu un anumit produs spray se vindecă psoriazisul!
    Și mai gravă este folosirea deliberată a unor materiale publicitare pentru medici, pentru medicamentele cu prescripție medicală, care prezintă informații trunchiate din studii clinice sau grafice prezentate într-un mod care să avantajeze produsul, pe care majoritatea medicilor le citește superficial, fără să se uite la referințe și fără să își pună prea multe întrebări. Apoi prescrie medicamentul de 10 ori mai scump, crezând că este mai bun.
    În alte țări, există o verificare atentă a tuturor materialelor publicitare (exemplul Franței: http://ansm.sante.fr/Activites/Publicite-pour-les-medicaments/Nouvelles-modalites-de-controle/%28offset%29/0 ).
    De ce nu se poate și la noi? De ce cei responsabili de la Agenția Națională a Medicamenului nu fac ceva?

  5. Nu-i prima data cand o campanie publicitara stupida distruge un produs. Pot doar s-o citez: “Aceasta reclama va fi si maine aici! Dar tu?”
    Intr-adevar esenta probemei este in alta parte. Chiar daca nu avem (inca) o constuctie sociala care sa sanctioneze prompt si meritat impostura, ceva exista. Spre exemplu exista contraventii pentru reclame mincinoase.
    Mai mult, acea constructie sociala o afcem noi insine chiar daca acum nu exista…
    “de ce să iei medicamente, mai bine ia remedii de la noi, care nu au reacții adverse”. Intaintea publicului evident mintit ar trebui ca medicii sa ia atitudine… O atitudine eficienta este cea mediatic(de exemplu acest blog). N-am auzit insa de vreo amenda pentru reclama mincinoasa pentru nici un supliment alimentar, pentru nici un iaurt cu prorietati medicinale, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *