Uneori, cea mai nocivă „libertate de expresie” nu e caricatura insultătoare, ci exprimarea unor opinii de aparent de bun simț.Nu contează doar ce spui. Contează enorm când spui. Contează contextul și momentul afirmațiilor. Există momente în care trebuie să vorbești, și altele în care mai bine taci.
De exemplu: în 2006, când o femeie de 66 de ani din România a născut un copil, prin fertilizare asistată, controversele au explodat, peste tot. Opinia generală părea să fie că așa ceva este o greșeală. Cu siguranță e o opinie validă, oricine își poate imagina câte probleme legislația europeană curentă interzice asemenea proceduri după vârsta de 50 de ani. Însă dezbaterea formulată ad hominem, la cazul în speță deja consumat, trebuia să nu aibă loc. Nu poți să pui în dezbatere existența unui copil. El se născuse deja, dreptul lui la viață era inalienabil: să-l pui la îndoială e o crimă.
Alt exemplu: o tânără femeie iese în oraș îmbrăcată provocator. E agresată și violată. Dacă nu ar fi fost, ai fi putut spune că ținuta vulgară e un factor de risc. Dacă o spui însă în public, imediat după ce afli din presă știrea violului, ceea ce faci de fapt e să învinovățești victima. Vei face mult mai mult rău decât bine.
Dacă un om se îmbolnăvește de cancer pulmonar de la fumat, ar fi o dovadă de cinism din partea mea, ca medic, să-i spun: „ce să-ți fac nene, ți-ai făcut-o cu mâna ta.” E prea târziu. Unde eram noi, medicii, înainte ca omul să se îmbolnăvească? Cine l-a sfătuit atunci care sunt riscurile și ce are de făcut ca să-și înfrângă adicția?
Cam așa se întâmplă zilele astea, ca ecou la masacrul de la Charlie Hebdo. Sunt surprins să aud lideri de opinie, oameni la care ne uităm cu toții atunci când avem dileme, afirmând public că, sigur, terorismul e atroce, dar și jurnaliștii și-au căutat-o cu lumânarea. Nu mă mir să dau peste texte din astea share-uite pe facebook de pe bloguri de scandal, dar sunt uimit să aud același lucru de la firi luminate.
Chiar dacă ar avea, în principiu, dreptate. Chiar dacă poate ar trebui să existe limite ale libertății de expresie. Nu știu dacă așa stau lucrurile, sunt doar un biet psihiatru și asta e cu totul altă dezbatere. Ceea ce știu sigur însă e că nu poți comenta, în același articol, prin juxtapoziție, o satiră, oricât de jignitoare, și un măcel sângeros. Satira poate trebuia comentată mai demult. Acum e doar învinovățire a victimelor. Eu zic că asta ar trebui să fie o limită a libertății de expresie, nu impusă de vreun CNA, ci dictată din interior.
Așteptam cu interes postarea d-voastră legată de acest eveniment, intuția nu m-a înșelat nici de această dată. Revenind la cele scrise, sunt întru totul de acord, însa ușor uimită de suprinderea d-voastra legată de mințile luminate și postările lor. Indiferent cât de lminați ar fi, nu putem lua drept etalon, ce spun, scriu sau postează.
Eu nu pot sa uit expunerea in care explicai ca e justificat “sa scapi o palma copilului” pentru ca ai venit acasa obosit de la serviciu si copilul nu iti dadea pace.
Unde incepe si unde se termina actiunea de a “nu iti da pace” si reactia de “a-i rade o palma”? Acest ciclu poate deveni un continuum. Copilul nu intelege ca esti obosit asa ca incepi sa il bati “preventiv”. Desigur, intentiile erau bune. Desigur, nu asta vroiai sa zici. Desigur, tu ii esti superior. Desigur, copilul creste si afla unde este depozitat toporul. Desigur afla si unde e depozitata vodca. Desigur, iti crapa si capul.
La o scara mult mai mare, asta s-a intamplat. Copilul a “ras” si el o palma. Copilul pentru care viata nu are sens daca este traita, ci daca este murita.
Cand o femeie iti spune “nu ma atinge acolo”, tu ce faci? Arati ca esti viteaz?
Desigur (cum altfel), nimic nu poate justifica o crima, dar o crima este cel mai bun moment de a schimba ceva, chiar si de a incepe o discutie. Este cinic, dar, pe mort nu il mai intoarce nimeni de la groapa. Peste doua saptamani viata va merge inainte, fara sa fi schimbat ceva. Si nu mai avem mult timp… cel putin noi.
Nu am argumentat niciodată că ar fi justificat să-ţi pălmuiești copilul. Dacă asta s-a inţeles din textul meu (presupun că vă referiţi la cel de aici:http://m.hotnews.ro/stire/18018822) , atunci trebuie să mă las definitiv de scris.
Eu nu am inteles asta, dar citeste-ti textul din punctul de vedere al unuia care isi palmuieste copilul. Si il palmuieste ca sa se descarce. Acela va intelege ca nu a dat prea tare. Si va intelege ca “o mica bataie” este chiar recomandata de doctori….
“Sa dai o palma nu este o tragedie”. Este de “bun simt”. Domnul doctor stie despre ce vorbeste! Dar ce inseamna “o mica bataie” pentru tine si ce inseamna “o mica bataie” pentru un agresor? Sau “musulman” sau “crestin”?
Acum ca m-ai pornit, iti spun doar atat: trebuie sa simti o responsabilitate nu doar pentru ce scrii, ci si pentru ce s-ar putea intelege din ce scrii. Nu este suficient sa spui: m-am… slo….eliberat de ce ce aveam de zis, ci si sa te gandesti de ar putea intelege cineva din ce ai zis. Si la ce l-ar putea impimge aceasra slo…eliberare pe un cetatean ipotetic.
Este la fel ca in cazul crimelor de la Paris.
Nu te lasa de scris, insa dar ma astept de la dumneata la constiinta propriilor cuvinte. Constiinta masurii a cat de rau pot face ele, chiar daca sunt bine intentionate. Eu am fost revoltat pentru ca am citit textul despre bataie cu mintea altuia. Si cu mintea aia am simtit justificarea pentru a bate un copil. (Nu vreau sa ai cosmaruri, dar asta am simtit. Rationamentul rece al agresorului.) Nu e simplu sa iesi in public (vreau sa cred ca cel putin nu pentru tine) si sa ai rationamente dantelate. Omul care te citeste vrea sa stie daca e alba ori e neagra. Bineinteles ca dupa dumneata treburile sunt gri. Dar crestinul care citeste (sau musulmanul) are nevoie de reguli definitive. Nu are timp sa filozofeze.
PS. Dupa ce ne-am dezbatut noi daca e bine sa discutam aici si acum despre ridiculizarea Islamului a aparut un individ la televizor care a transat problema: e o religie de cacat!