Dintre pacienții care vin, probabil, la orice alt cabinet de psihiatrie, cei mai mulți au tulburări legate de anxietate.

Mulți sunt trimiși de alți medici, interniști, cardiologi, endocrinologi, neurologi, care nu găsesc nimic rău la examenul și analizele pe care le fac. Dacă un asemenea doctor vă trimite la psihiatru, nu vă supărați pe el. În schimb, felicitați-l. Alți doctori preferă să dea din umeri, să vă spună că nu aveți nimic, eventual pe un ton iritat, și să vă trimită acasă. Deși dumneavoastră nu vă simțiți deloc bine. Și ideea că nu aveți nimic vi se pare absurdă.

Pentru că dumneavoastră v-ați dus poate la doctor cu stări foarte rele. Poate ați chemat și salvarea. Poate ați simțit pe pielea dumneavoastră cea mai mare amenințare: teama de moarte. Ați simțit că vă sufocați, că vă doare inima, că mâinile vă amorțesc, că transpirați, că leșinați, că amețiți. Poate vă aflați pe stradă și ați simțit că vă fuge pământul de sub picioare, deși nu v-ați pierdut niciun moment cunoștința.

Și totuși, toate analizele v-au ieșit bune. Chiar și cele mai avansate pe care le-ați putut face, cu multe insistențe: RMN, ecografii de tot felul, dozări hormonale scumpe. Sau poate, mai rău, pe analizele astea v-au apărut mici nereguli, altfel neexplicate, care nu sugerează un diagnostic anume dar vă sperie și mai tare, vă determină să consultați alți medici, să faceți alte analize.

Uneori trec ani, și tot nu ați descoperit ce aveți. Și poate stările de rău se mai ameliorează, dar nu de tot, rămân pe undeva, ca un ghimpe, o amenințare sinistră, o amintire permanentă a faptului că sunteți muritor, chiar și în concediu, când ați prefera să nu vă gândiți tot la boli și la moarte. Uneori, vă e și frică să mai ieșiți în locuri expuse, în tramvai sau pe stradă. Cum o viață trăită în teamă nu e tocmai frumoasă, cheful de viață devine din ce în ce mai subțire. Și încet-încet, anxietatea se transformă în depresie.

Așa că nu vă supărați dacă sunteți trimis la psihiatru. La urma urmelor, ce aveți de pierdut?

Așadar, psihiatrul vă spune că aveți o tulburare de anxietate. Dacă ar fi să le împărțim în vreun fel, tulburările legate de anxietate pot fi de mai multe feluri:

– tulburarea de panică. Asta înseamnă atacuri de panică: stările de rău cumplit, de teamă de moarte, și de tot felul de fenomene îngrijorătoare (sufocarea, durerile în piept, de cap, transpirațiile, tremurături, puls și tensiune crescute, etc). Ele sunt suficient de dese ca să vă îngrijorez, să suferiți și între atacuri, și să vă strice viața când e ea mai dragă.

– tulburarea de anxietate generalizată: aici nu mai sunt atacuri de panică așa spectaculoase, în schimb, vă simțiți rău mai toată ziua, lucru foarte greu de suportat.

– fobiile. Vă sperie anumite lucruri, foarte bine delimitate. Spațiile închise, păienjenii, înălțimea, întunericul, etc., poate fi orice. Un caz mai frecvent e agorafobia, care înseamnă teama de a fi în orice loc în care sunteți expus sau vulnerabil. Ea apare des împreună cu atacurile de panică.

– tulburarea obsesiv compulsivă. În fine, asta e cu totul altceva, și poate o să vă povestesc altădată despre ea.

Împărțirea asta nu e perfectă. Nu vă va descrie niciodată perfect. E doar un mod în care psihiatrii își pun gândurile în ordine. Puteți să dați search pe google cât doriți, nu o să aflați mare lucru în plus despre dumneavoastră. Chiar dacă ați nimerit la articolul ăsta 🙂 Pe omul care știe cele mai multe despre dumneavoastră îl vedeți în oglindă. Nici psihiatrii nu pot pretinde că vă cunosc. Ei vor recunoaște doar că aveți o tulburare legată de anxietate. Și poate vă vor da un tratament. Există tratamente foarte bune în ziua de azi împotriva anxietății. Dar trebuie să lăsați prejudecățile acasă, și să-l puneți pe psihiatru la treabă: întrebați-l tot ce vă trece prin cap legat de tratament. Scopul tratamentului nu e să vă facă legumă, să vă dea dependențe sau să vă facă rău prin toxicitate, ca să citez câteva dintre prejudecățile majore. Reciproc, tratamentul nu vă rezolvă problemele din viață. El vă dă doar o mână de ajutor, ca să ieșiți din starea proastă și să vă ocupați de problemele acelea. Nu orice tratament “din plante” e bun, și niciun tratament “din plante” nu e lipsit de reacții adverse posibile, indiferent ce vă spune vecina. Când vedeți un “medicament” care nu are reacții adverse în prospect, ar fi mai bine să îl evitați, înseamnă că nu a fost suficient de bine studiat.

Dacă puteți, faceți și psihoterapie. Mergeți la un psihoterapeut acreditat, nu la orice psiholog. Nu orice psihoterapeut e psiholog, și nu orice psiholog e psihoterapeut. Sunt multe școli de psihoterapie (dacă dați un search pe google o să vedeți câte), dar mai important decât școala e să găsiți un psihoterapeut cu care să vă înțelegeți, și să vă țineți de treabă. Dacă reușiți asta, e un lucru extraordinar și meritați felicitările mele sincere.

Nu există rezolvări peste noapte. Sau, dacă dați peste una, sigur nu e cea bună. Atât tratamentul medicamentos, cât și psihoterapia, au nevoie de timp. Dumneavoastră aveți nevoie de timp. Asta nu înseamnă că totul trebuie să fie o așteptare: dacă ar fi așa, nevroza ne-ar paște pe toți.

Între timp, trebuie să vă trăiți viața. Și dacă o faceți, e posibil ca, pe nesimțite, să vă fi  făcut bine deja.