Stăteam de vorbă cu Fotograful. Sus pe faleză, în bătaia brizei de iarnă și strigând ca să acoperim uruitul valurilor. Mi-a spus cum se face fotografia perfectă, și mă gândeam să vă împărtășesc și domniilor voastre micul lui truc.

„Trebuie să lași la o parte toate chichițele de prin cărți. Nu contează ce aparat ai, ce deschidere a obiectivului folosești și alte aiureli din astea.”

“Nu?” am îngânat eu incredul. Văzusem ce pot face unii cu dSLR-uri de mii de euro.

„Nu. Și de fapt, mai bine lași aparatul de pozat acasă.”

„Cam greu de făcut poze fără aparat” zic eu.

„Tocmai ăsta e necazul cu fotografiatul. Toată lumea fotografului tinde să se focalizeze în aparat. Camera obscură tinde să devină o închisoare înfometată. Chiar dacă nu-l iei cu tine, te gândești toată ziua cum să pui tot ce-ți văd ochișorii în compoziții sofisticate. Cum să aprinzi mai bine cerul după aia în Photoshop. La un moment dat te trezești singur, înconjurat de poze. Ce fotografii frumoase poate face un asemenea om?

Dar cerul e deja perfect, chiar dacă e urât, pentru că nu există alt cer mai bun. E doar ăla de deasupra ta. Și marea: orice poză i-ai face, nu are cum să fie mai frumoasă ca originalul. Orice modificare ai face, orice aranjament în pagină ar fi mai slabe, mai urâte. Și toată treaba e să înțelegi că nu doar cerul și marea sunt perfecte în original, ci totul. Copii pe care îi pozam eu pe plajă pe vremea când putea să câștigi bani din asta. Șoarecele ăla care se bagă sub burlan. Casa aia cu fațada decrepită. Fotografia e din start o urâțire, așa că mai bine pleci fără aparat.

După un timp, dacă ai noroc, te dezobișnuiești de el. Nu te mai gândești la ce vezi ca la lucruri fotografiabile. Problema e că suntem toți obișnuiți de mici cu ecrane, picturi, oglinzi, etc. Trebuie să uiți și de astea, dacă poți. Și după un timp, dacă chiar ești un fotograf bun, o să vezi lucrurile nu ca în poză, ci cum nimeni nu le vede, adică exact așa cum sunt.

Nu o poți să faci asta tot timpul, o să ți se întâmple foarte rar. Pentru cei mai buni dintre noi e doar o străfulgerare de o microsecundă, într-o zi aleasă. ”

“Și în microsecunda aia, dacă am noroc și dă peste mine, cum să fac poza fără aparat?”

“Am vorbit degeaba? Dacă te gândești la aparat, nu o să dea peste tine.

Dar dacă dă, atunci fii pe pace. Înainte să-ți dai seama că ai făcut ceva, și deși nu vei fi luat aparatul de acasă, se va fi auzit declicul diafragmei și filmul va fi fost deja impresionat.”