Am ieșit ieri să-mi dezmorțesc picioarele și am ajuns prin Cotroceni. Am nimerit, din fericire, în fundătura Costache Negri. E o piațetă mică, cu o fântână colorată în mijloc și vile vechi împrejur. Cândva, vilele au fost toate gemene: cele de pe stânga identice cu cele de pe dreapta, dar timpul le-a despărțit. Chiar în fundătură, vila Eugenia e în stare bună și mândră, dar geamăna ei vis-à-vis, via Ecaterina, pare părăsită, fără geamuri și fără tencuială. Sper că tencuiala a fost dată jos pentru că va fi reparată și nu demolată. În fața ei, lângă gunoi, erau un morman de lucruri vechi, probabil aruncate din casă. Nu arătau a gunoi, era o ladă de lemn și tot felul de obiecte interesante. Un cuplu tânăr s-a apropiat de vechituri. Ea părea cam rușinată și se cam uita împrejur, să nu fie văzuți. El însă parcă era un copil în dimineața de Crăciun, atingând cu infinită grijă cărțile vechi.

Am vrut să-i zic domnișoarei să nu-i fie rușine, cel mult poate să fie puțin geloasă. Dar nu sunt chiar atât de ciudat încât să inoportunez oamenii, așa că am plecat mai departe, mulțumindu-mă să vorbesc cu pisicile, care abundă în cartier, nu sunt sălbatice pentru că au zgardă, și sunt foarte sociabile și dispuse la taclale.