Orice tulburare psihică ce se însoţeşte de anxietate este un cerc vicios.

Anxietatea este, până la un punct, o reacţie fiziologică, normală. Este acea stare care ne pregăteşte să facem faţă unui pericol potenţial, încă neprecizat. Pentru că organismul omului de azi e practic identic cu cel al lui Homo sapiens de acum zece mii de ani, acest răspuns fiziologic este dedicat unor pericole asemănătoare celor străvechi, cât se poate de concrete, în care omul trebuia să facă faţă unor provocări fizice: trebuia să fugă sau să se bată, la propriu. În timp ce, la nivelul conştiinţei, se instalează starea subiectivă pe care o numim anxietate, un întreg compartiment al sistemului nervos autonom, vegetativ, numit sistem simpatic, generază modificări obiective: inima bate mai tare, pentru a aduce sânge la muşchi, în caz că va trebui să fugim; respiraţia se intensifică, pentru că s-ar putea să avem nevoie de oxigen mai mult; vasele de sânge se dilată, din aceleaşi motive. Simultan, simţurile ni se ascut, pentru a detecta mai bine pericolul. Începem aşadar să simţim lucruri, inclusiv legate de propriul corp, pe care altfel nu le-am fi conştientizat: simţim bătăile inimii, apar senzaţii ciudate, furnicături şi amorţeli acolo unde nu ar trebui să fie nimic.

Pentru omul contemporan, însă, pericolul este rareori palpabil, cum era tigrul în jungla neolitică. Toate modificările de mai sus devin repede exagerate. Dar nu avem cum să modificăm felul în care propriul nostru corp reacționează, ci trebuie să avem încredere în înțelepciunea lui intrinsecă de a se adapta și de a se autoregla. Așa că nu aici este miezul problemei anxietății.

Momentul în care anxietate devine patologică, adică începe să dăuneze vieții persoanei care o resimte, este atunci când ea începe să se autoîntrețină, într-o buclă de feed-back pozitiv.

Majoritatea lucrurilor care se întâmplă în corpul, mintea și viața omului sunt reglate prin așa numitul feed-back negativ. De exemplu: tiroida secretă hormoni tiroidieni, sub comanda unui alt hormon, produs de glanda hipofiză, numit TSH. Dacă hormonii tiroidieni sunt în cantiate prea mare, hipofiza va secreta mai puțin TSH, pentru a regla lucrurile. Și TSH la, rândul lui, e reglat în mod asemănător, de o altă buclă de feed back. Alt exemplu: când facem sport, produsele de metabolism vor semnaliza creierului efortul fizic, și vom resimți senzația de oboseală, care ne va face să încetinim ritmul. Sau: un zgomot puternic ne sperie; repetarea zgomotului ne va speria din ce în ce mai puțin. Totul tinde spre un echilibru fiziologic, numit homeostazie. Nu echilibrul entropic, stabil și definitiv, al morții, ci echilibrul dinamic, în perpetuă schimbare, al vieții.

În mod normal, și anxietatea este reglată și limitată prin mecanisme de feed back negativ. Uneori însă, feed-back-ul devine pozitiv, precum șarpele din poza de mai sus. Suntem anxioși pentru că suntem anxioși. Senzațiile corporale, intensificate de anxietate, generază mai multă anxietate, care la rândul ei intensifică și falsifică suplimentar senzațiile corporale. Amplificarea în cascadă a anxietății poate atinge foarte repede paroxismul, și atunci avem așa-numitul atac de panică, în care pare că nebunia și moartea ne pândesc de după ușă, deși lucrurile nu stau deloc așa. Atacul de panică se termină și de la sine, pentru că organismul reușește întotdeauna să restabilească homeostazia, însă cercul vicios continuă, insidios, și în perioadele de acalmie.

De aceea, când un pacient cu anxietate îmi spune: „mi-e teamă că stările astea nu o să-mi mai treacă”, sau „o să revină”, îi înțeleg teama, dar încerc să-i explic că adesea, temerile, indiferent cât de realiste sunt, fac parte din problemă. Până și clasificarea oficială a tulburărilor psihice o declară criteriu de diagnostic. Faptul că vă temeți de anxietate înseamnă că aveți o tulburare de anxietate, nimic mai mult. Și scopul unui tratament de succes nu înseamnă găsirea unui răspuns definitiv la întrebarea “voi mai avea atacuri de panică/stări rele?”, ci eliminarea impactului pe care însăși întrebarea asta o are asupra vieții dumneavoastră. Ruperea cercului vicios.