Așa că poimâine o să particip la o conferință pentru profesori. Se cheamă Cafeneaua Merito, secțiunea Galați, și e organizată de remarcabilul domn profesorDoru Căstăian.
Am mai fost la Galați doar de două ori. Acum mulți ani, am fost trimis de policlinică să țin o prelegere despre alcoolism muncitorilor de la combinatul siderurgic. Mă pregătism cu prezentare powerpoint, tot tacâmul. Dar am ajuns direct pe secțiile (alea două sau câte or fi rămas din leviathanul mort care e combinatul), am vorbit direct cu oameni cât se poate de normali, însă și foarte speriați și sub presiune. Cam cum suntem noi toți, azi.
A doua oară am fost la un congres de psihiatrie „est-europeană”, atunci am putut să mă bucur, pentru doar o zi, ca un turist, de Galați.
M-am frământat mult gândindu-mă dacă chiar am ce să vorbesc unor profesori. Cu siguranță n-am ce să îi învăț pe profesori. Și cred că „restul lumii” ar trebui să înceteze să le tot dea lecții profesorilor despre cum ar trebui să-și facă meseria. Cred că toate marile defecte ale școlii românești sunt din cauza societății, adică a noastră, nu a profesorilor. Dar asta e altă discuție.
Așa că pot vorbi profesorilor doar ca un frate. Pentru că numitorul comun al medicinei (și mai ales al psihiatriei) și al educației e faptul că sunt meserii vocaționale, până la sacrificiu. Sunt meserii în slujba a ceva mai mare și mai important decât viețile noastre mărunte personale și propășirea noastră financiară. Atât medicina, cât și educația, înseamnă interesul și responsabilitatea pentru alți oameni decât cei dintre pereții gospodăriei tale. Orice vocație e nobilă, dar și supusă unor mari presiuni și uzuri. Dacă îți îndeplinești chemarea cum trebuie, poți înnebuni. E oricum, un drum pe muchie, și mulți pică, și mulți înnebunesc de marea nebunie a nepăsării, cinismului, însingurării, epuizării emoționale. Știu, pentru că am trecut și eu prin toate apele. Și, dacă nu mor, mai am încă mulți ani, și multe ape, de trecut.
Dar nu ar avea niciun sens să țin monologuri. Dacă lucrurile astea au vreun sens, atunci el e un sens al ascultării și învățării. Dacă aș crede că n-am eu însumi nimic de învățat din experiența care mă așteaptă sâmbătă, n-aș veni.
Dar eu și motanul meu (dezavantajul de participa de acasă) vom fi acolo.
