În cultura contemporană, atât creierul și cât și psihicul sunt adesea comparate cu computere. Astfel, putem să ne gândim la tulburările de anxietate ca fiind „boli informaționale”, având ca fenomen central dificultatea de a procesa o cantitate prea mare de informație. Pentru că informația este astăzi disponibilă în cantități uriașe și foarte la îndemână, ca să nu spunem că suntem literalmente bombardați de ea, problema rămâne „digerarea ei”, organizarea ei, la nivelul minții, în structuri care au sens. Există unele teorii care corelează prevalența tulburărilor de anxietate cu libertatea unei societăți, mai precis cu numărul de opțiuni pe care le avem la dispoziție. Dacă acest număr este mare, și nu avem o cale sigură de succes, fiecare decizie este îngreunată, iar anxietatea este o „supraîncărcare cu opțiuni” („choice overload”). Și anxietatea generată de evenimente nefaste sau traumatizante poate fi explicată informațional: cibernetic vorbind, cantitatea de informație adusă de un eveniment este invers proporțională cu probabilitatea acelui eveniment. Că soarele va răsări mâine este 100% probabil, nu e aici nicio informație nouă. Un deces neașteptat, o agresiune, o boală care vine din senin, evenimente improbabile, la care nu ne gândim înainte, echivalează cu o cantitate adesea enormă de informație de procesat.
Un alt exemplu este cel al anxietății, atât de frecvente, legate de propriul corp. Poate vi s-a întâmplat să citiți date pe internet despre diverse boli grave, și să ajungeți la concluzia (eronată) că e posibil să suferiți de acestea. E un efect ciudat și frecvent al procesării informațiilor medicale, pe care unii îl numesc, pe jumătate în glumă, „sindromul studentului la medicină”. Din nou, o problemă de procesare a datelor.

După părerea mea însă, nu atât cantitatea de informație este implicată în generarea anxietății, ci calitatea ei, sau, mai bine zis, profunzimea ei logică. “Profunzimea logică” este un termen informatic inventat de Charles H. Bennet și, deși nu sunt matematician, îl înțeleg ca pe o măsură a organizării structurale a informației. De exemplu, descrierea exactă a unui morman oarecare de nisip constă într-o cantitate foarte mare de informație, și de o mare complexitate, pentru că necesită descrierea poziției fiecărui grăunte de nisip în parte. Descrierea unui castel de nisip, însă, deși poate conține mai puțină informație, și mai simplă, este mult mai organizată, deci are o mult mai mare profunzime logică.

Informația pe care o încasăm zilnic are un grad foarte mic de profunzime logică. De la știrile TV la informațiile medicale „de pe forumuri”, culorile peisajului urban care ni se impun conștiinței în fiecare minut, toate acestea sunt, cel puțin astfel prezentate, mult mai aproape de aleator decât de structura logică. Nu există nici timpul necesar înțelegerii profunde a tot ceea ce procesăm. Răspunsul natural al minții și al corpului la hazard este anxietatea, adică pregătirea pentru cele mai proaste scenarii. Ca să luptăm împotriva anxietății, am putea așadar să ne străduim să creștem profunzimea logică a vieților noastre „informaționale”, acolo unde putem.

Desigur, creierul nu este un computer și mintea nu este un software. Colegi de-ai mei au remarcat de altfel cum analogiile minții sunt mereu ancorate în timp și cultură: psihicul, la Freud, seamănă mai curând cu o mașină cu aburi sub presiune. Astăzi, viața noastră psihică e “informatică”. Ne putem doar imagina ce va fi mâine. Așa că orice analogie are limite de limbaj și context.

Analogia informatică nu include de regulă semnificația afectivă a „datelor procesate”. Există însă teorii ale afectului ca informație, cum este cea a psihologului social Norbert Schwarz, prin care afectul uman (emoțiile, sentimentele, dispoziția, pasiunile) reprezintă el însuși informație de procesat, prioritară față de datele cognitive sau raționale. Pe scurt, luăm decizii mai curând pe baza emoțiilor de moment decât pe baza informațiilor obiective pe care le avem la dispoziție.
Cum legăm o asemenea teorie de anxietate? Tulburările anxietății sunt mai toate caracterizate de prin îngreunarea luării de decizii. Putem vorbi de profunzime logică a afectului? E adevărat că decesul unei persoane dragi, deși mai probabil decât coliziunea unui meteorit de planeta Mercur, ne va produce o infinit mai mare suferință, semnificația afectivă fiind responsabilă de toată diferența.

Atunci când intrăm în domeniul subiectivității, toată informația din jur devine vectorială. Un vector are nu doar o cantitate, ci și o direcție și un sens. Sensul informației e dat de sentimentele noastre. Anxietatea apare atunci când săgeata arată spre noi înșine. Când informația ne agresează, ne arată cu degetul. Anxietateea este mereu auto-orientată. Revenind la exemplul decesului alte persoane, el poate genera sentimente ce merg de la indiferență la durere profundă, dar atunci când un asemenea eveniment ne face să ne gândim la propria noastră mortalitate, la fragilitatea și imprevizibilul propriei vieți, atunci vom fi anxioși. Studentul la medicină va deveni anxios citind despre boli pentru că nu are pacienți la care să se gândească, și atunci se gândește la sine însuși.
Să ne plasăm în centrul lumii nu este deloc, așadar, lipsit de riscuri. Profunzimea logică poate să ne facă să înaintăm în lume, sau să sape în ființa noastră.
Mă gândesc că, uneori, o schimbare de perspectivă ar putea fi cura anxietății. Nu că ar fi simplu…