Textul următor a apărut în numărul din 23 august din săptămânalul Viața Medicală.
Am observat că mulți se întreabă de ce nu sunt românii fericiți. La urma urmelor trăim vremuri binecuvântate, în care nimeni nu mai moare de foame (la Igiena Alimentației, în facultate, ni se spunea că și un om al străzii poate să-și facă necesarul caloric alimentar doar din resturi găsite în gunoi), în care granițele sunt deschise, avem libertate de opinie și conștiință, orizonturile mult mai largi, iar salariile, deși sunt mici, sunt oricum mai mari decât au fost vreodată. Există hrană din belșug și pentru trup, și pentru duh. Una peste alta, dacă tragem linie, un progres există. De ce nu progresăm și în fericire?
Am putea găsi nenumărate motive de nemulțumire, desigur. Dacă eu unul, psihiatru fiind, ar trebui să le sintetizez, le-aș pune pe toate în două categorii, parțial suprapuse: anxietatea și singurătatea.
Desigur că medicii sunt un grup social aparte, cu reguli și legi uneori foarte diferite de cele ale lumii mari. Însă dincolo de particularitățile breslei, suntem cetățeni români, supuși acelorași mari tendințe și vânturi ale schimbării ca toată lumea. Contrar unor opinii, medicii au sentimente, temeri, scrupule, visuri și dorințe. Ba uneori se și îmbolnăvesc. Când te duci la medic, aceste lucruri sunt ultimele care te interesează. Pe bună dreptate, nici medicul nu lasă să transpară omul de dincolo de halatul alb, decât dacă acest lucru ajută alianței terapeutice (și ajută mai mult decât ne imaginăm). Însă între aceste pagini, e perfect justificat să ne întrebăm: de ce nu suntem, noi, medicii români, fericiți?
Și sunt sigur că fiecare dintre noi are o mie de motive să nu fie fericit, ca medic. Și fiecare dintre ele este dezbătut zi de zi, în presă, la minister, la Colegiul Medicilor. Și toate motivele pot fi puse în aceleași două categorii, parțial suprapuse. Anxietatea și singurătatea, structurate concentric.
Anxietatea e intuiția faptului că însăși existența îți este amenințată. Cândva, era vorba de existența fizică, astăzi vorbim de existență simbolică și socială. Nimic din ceea ne definea locul nostru în lume nu mai este sigur și stabil. Statutul social? Decăzut. Liniștea materială? Doar dacă accepți plăți informale. Liniștea conștiinței? Conștiința e oricum zi de zi încercată, în medicină.
Anxietatea e lipsa de repere. Care sunt reperele tânărului medic contemporan? Câți dintre noi mai avem mentori, deși meseria noastră e dintre cele de tipul maestru-ucenic? Și câți dintre noi suntem dispuși să dăm mai departe ce am învățat? Etica? Suntem o societate a compromisului. Standardele profesionale? Imposibil de aplicat într-un sistem în permanentă dificultate tehnică.
Marea majoritate dintre noi nici măcar nu știm dacă suntem sau nu „medici buni”. E o întrebare atât de grea, atât de importantă pentru noi, și cu toate astea, adesea irelevantă. Într-un sistem disfuncțional, valoarea individuală e inutilă. Nu ne așteptăm la recunoaștere la care poate visam cu naivitate și aroganță în adolescență, dar de o formă de confirmare avem nevoie. Anxietatea este excesul de semne de întrebare.
Singurătatea. Suntem o breaslă, dar solidaritatea noastră este, în cel mai bun caz, teoretică. Decenii de adaptare la mediu ne-au tocit adânc simțul comunității. Când cetatea e sub asediu, rezervele de umanitate din noi ar trebui să fie mobilizate. În lumea noastră de mijloc, fiecare se luptă doar pentru el, iar ceilalți pot să moară. Suntem, ca atare, foarte ușor de înfrânt și ținut în șah, de scos țapi ispășitori pentru deceniile de incompetență guvernamentală, de înlocuit atunci când nu mai suntem necesari. Fiecare vorbește doar pentru el însuși, dar aproape toți alegem să tăcem.
Și ce singurătate e mai mare decât cea din propria ta cetate, atunci când nimic nu te oprește să pleci în altă țară, când nu ai nimic de pierdut?
Un studiu recent din Marea Britanie (Fineberg și col.) constata o cvadruplare a prevalenței tulburărilor de anxietate în populația generală. Nu sunt studii asemănătoare în România, dar fiecare psihiatru practician observă și aici aceeași schimbare. De data asta, medicii sunt de aceeași parte cu restul lumii. Desigur, anxietatea noastră, filtrată de anii de studiu medical, arată altfel: nu e anxietatea „somatică”, în care trăiești cu groaza că propriul corp te trădează – explicația ar fi facilă. E poate mai abstractă și mai subtilă, dar la fel de periculoasă, și mult mai greu de citit. Dacă anxietatea e un sfetnic, e important să-i înțelegem mesajele. Și unul dintre lucrurile fundamentale pe care anxietatea îl transmite, oamenilor, mamiferelor și unor păsări, este să încerci să nu mai fi singur. Am putea începe de aici.
Sursa primara a nefericirii e cautarea fericirii.
Aici nu pot să vă contrazic.
Stimate Domnule Stroescu
Sunteți sigur că nu necesitați o operație de schimbare de sex? Articolul pare scris de o cucoană cu mult temperament, ajunsă la vârsta menopauzei!
Ce-ar fi să discutăm despre lipsa apetenței întru perfecționare profesională a medicilor ? Mi se pare este cauza/efectul anxietății!
Ce-ar fi să discutăm despre medicii lipsiți de cea mai elementară chemare pentru profesie, pe care au ales-o în speranța unui confort material de care nu au parte ?
Câți dintre colegii Dvs de breasă își evaluează STATISTIC performanțele profesionale înainte de a emite pretenții ? Întrebarea vă este adresată și Dvs.
Așa încât, mai învățați copii, mai învățați – lăsând de o parte moftulețele și istericalele!
Draga Domnula Bragarea,
Cine nu stie sa invete nu ajunge medic.Cine invata este Singur….
Comentariul asta e de pe alt forum. De pe cel cu “invatati, invatati si iar invatati”. Acolo s-ar mai potrivi. Cat despre medici poate ajunge medic foarte usor inclusiv cine nu da pe la facultate cate un an intreg. Pe de alta parte cine isi da interesul sa invete inainte sa intre la medicina, in timpul facultatii si chiar dupa absolvire nu poate avea nici o garantie ca datorita invatatului poate ajunge medic sau poate ajunge medic bun.
A doua parte a comentariului dumneavoastra e mult mai simplu de lamurit. Cine stie sa invete nu este Singur.
Concluzia: pentru doua randuri de comentariu rar mi-a fost sa vad exprimate atat de multe ineptii. Dupa punct se lasa spatiu, iar punctele de suspensie sunt doar trei. Bine, astea ar putea fi greseli simple de redactare dar nu luate impreuna, si nu impreuna cu un S la singur, care probabil denota alte intentii mult superioare textului scris.
Stimate Domnule Bragarea,cam acid comentariul dumneavoastra.
Banuiesc ca nu sunteti medic, deci nu v-ati tocit coatele 6 ani intr-o facultate de medicina, plus inca 5-6 ani de rezidentiat si nici nu traiti pentru a va ajuta pacientii.
Multa bafta in ceea ce faceti, adica judecarea semenilor, care e foarte la moda in zilele noastre!
Cea mai exacta radiografie (deh, sunt radiolog..) a realitatilor zilei in medicina. Ae fi bine sa ajunga la cat mai multa lume, de preferat medici. Toate felicitarile mele!
“Readers’ comments to Loneliness Is Deadly: … ”
http://beranger.org/2013/08/24/quoting-the-unquotable/
Singuratatea e boala omului lipsit de Dumnezeu. Niciodata nu suntem singuri. Nasterea si moartea sunt indicii ale faptului ca suntem Impreuna cu Divinitatea. Restul vietii e faptul ca in momentele dificile ne ia ,,in brate si ne usureaza povara!”Frica de Dumnezeu e inceputul intelepciunii. Cand vom intelege ca ,,talantii mantuirii!” pe care i/am primit in dar la nastere sunt cea mai mare mostenire a noastra ca oameni, si ca trebuie sa ne ridicam la inaltimea darului si harului cu care am fost inzestrati, atunci nu ne va mai fi frica de ceilalti de langa noi ca sunt mai buni profesional, etc….etc.Invidia si blamarea aproapelui nu va fi decat fum!!. Concurenta nu este decat cu mine insami/insumi. Fiecare are dintre noi un drum unic si irepetabil. Fericirea e o stare a spiritului care nu are legatura decat cu starea noastra launtrica.Nu e conditionata catusi material, sau de ceilalti oameni din jur. O ai sau nu o ai. Nu poti fi fericit ca ti/ai luat vila, masina, piscina……femeie. Esti fericit in forul tau lautric doar daca esti impacat cu Dumnezeu, cu tine insuti, si cu alteritatea. NIHIL SINE DEO!!acesta este secretul vietii si a fericirii, si nu are legatura cu timpurile apostatice pe care le traim.
Hai sa fiu rea: pe ce lume traiesti? Fa-te boschetar si ia-ti caloriile necesare! Instabilitatea este sursa nefericirii: daca ai putin, nu esti un dement cu ambitii de miliardar, si ai necesarul ca sa traiesti decent, chiar si cu putin dar stabil, sigur, ,loc de munca sigur, unde sa nu lucrezi 12 ore, atunci vei fi fericit. Daca ai un salariu care-ti permite abia de mancare si ceva zdrente, daR MUNCESTI DE-TI SAR CAPAcele pentru un salariu mizer, iti tremura fundul ca nu stii cat vei avea si ce vei mai avea vei fi nefericit. Se vede treaba insa ca nu ai suferit serios la viata ta.
Auzi intrebare… De ce sunt medicii nefericiti? Stie toata lumea – e spaga insuficienta.
Dragilor carcotasi de mai sus. Regret ca ati avut parte de experiente negative in ceea ce-i priveste pe doctori. Aceasta este de condamnat. Insa nu face subiectul articolului de mai sus. Aici se vorbeste despre niste aspecte pe care, dupa cum aratati, nu aveti capacitatea sa le intelegeti. Nu-i nimic. Suntem diferiti. Dar lasati oamenii care pot sa le intelegea sa discute frumos despre aspecte care-i privesc. Sunt suficiente locuri in lumea asta virtuala unde sa va plangeti, sa criticati sau desfintati medicii. Unii dintre voi, pe buna dreptate.
Domnule Vlad Stroescu, sunt sigura ca parerile rautacioase de mai sus nu va tulbura. Insa, vreau sa va spun ca eu am citit acest articol cu placere si interes. Si nu sunt medic.
Ok, reformulez. Oricine poate ajunge medic indiferent daca invata sau nu. Chiar daca invata nu poate garanta nimeni ca ajunge un medic bun. Multi medici nu stiu sa scrie corect.
Nu poti sa ajungi medic daca nu inveti. Nu stiu exact daca te referi la o facultate anume, dar la cea la care am studiat si eu, nu ai cum sa nu inveti si sa treci examenele. Examene dure, la care si daca inveti 90% din materie ai sanse sa pici, atat de grele.
Ma deranjeaza rautatea comentariilor, in primul rand pentru ca arata o frustrare fata de intreaga clasa a medicilor, dar rasfranta asupra unui singur om care nu are nicio vina. Greseli de scriere facem cu totii, asta nu este relevant in cazul de fata si in niciun caz nu este un indiciu asupra calitatii de medic.
Eu citesc cu placere articolele de pe site si ma regasesc in tipul de anietate descris. Sunt farmacist si din pacate ma confrunt cu aceleasi temeri, griji si “confruntari” cu pacientii. Nimeni nu isi poate imagina cata munca este in spatele unei aparent scurte intrevederi cu medicul sau farmacistul.
Contrar opiniilor unora, medicii sunt si ei oameni cei mai consumati psihic as indrazni sa zic( pe langa alte lipsuri materiale, formate etc). De aceea in tarile civilizate se fac cursuri pentru protejarea medicului impotriva sindromului de ” burn out”. Medicul in fata pacientului e obligat sa -si lase toate emotiile acasa, problemele, neajunsurile si sa fie la dispozitia pacientului cu zambetul pe buze si apt in orice clipa sa informeze pacientul si sa ia o decizie uneori poate de viata si de moarte. Credeti ca totul e mecanic? Suntem robotei? Avem si noi temerile noastre vizavi de pacient, de decizia asupra vietii pacientilor, temeri asupra noastra pt ca atunci cand gresim ne gandim cum am putea face altfel mai ales intr- un sistem care te leaga efectiv de maini si de picioare. Nu mai vorbesc de lipsurile materiale care implica si- un deficit in formarea profesionala si personala. In facultate ne doream sa facem bine si sa avem aceasta satisfactie recunoscuta si de catre pacient ca o confirmare ca ceea ce facem ii multumeste….. astazi stim sigur ca desi mai exista si astfel de oameni majoritatea sunt tot timpul nemultumiti
. Si da sunt de acord ca medicii din Romania sunt nefericiti si singuri …si asta o confirma si comentariile de mai sus. Dar cine sa inteleaga nefericirea medicilor? Desigur tot medicii…
Cei care au comentarii agresive si rautacioase sunt niste frustrati si needucati .
Meseria de medic este cea mai nobila si grea de pe lume .
Pentru ca medicii lucreaza cu VIATA ! Aici nu se poate gresi . Au cea mai mare responsabilitate posibila !
Am un mare respect si admiratie pentru toti medicii .
Dl. doctor, cred ca aveti dreptate, dar nu as vrea sa plecati din tara !
Cine ar mai vindeca atunci toate suferintele noastre , cei care nu suntem medici , dar care incercam sa ramanem si sa supravietuim in Romania?
Va multumesc ca existati !
ca o parere personala, medicii din occident sunt educati (din generala ,dar si din facultate) sa lucreze in echipa. Eu cred ca echipa, si rezultatele unei echipe valideaza cel mai mult valorificarea unui membru.
Astazi, in Ro, nu stiu cat de mult se face asta.
Tin minte, insa, cand eram studenta, ca prietenele mele studente la medicina, se intalneau uneori serile si discutau cate 1-2-5 cazuri, inalnite peste zi. La grup. Fiecare isi spunea parerea. Si cautau, si studiau. Avantajul acestor discutii era tocmai sa inteleaga pacientul, situatia. Una din ele mi-a spus ca e anu poate citi absolut tot ce e despre medicina, si nici face practica cu absolut toate cazurile posibile. Asa ca, in aceste mici discutii, ia contact si cu noul medicament, si efectul, si solutiile aplicate de ceilalti.