În primii ani ai facultății de Medicină, studenții învață anatomia omului cu ajutorul cadavrelor. Corpul uman, care, pentru restul cetățenilor, inclusiv proprii lui posesori, rămâne ermetic închis în propria lui piele, e larg deschis celor ce vor să învețe. Pentru mediciniștii, cadavrul este mai mult decât o unealtă de studiu practic, este un rit al trecerii, și asta din două motive:
– e un spațiu interzis celorlalți oameni, un tabu sacralizat transcultural. Medicina a fost mereu atașată, deschis sau camuflat, de un oarecare aer sacerdotal.
– mai important, e versiunea peiorativă a tuturor suferințelor și bolilor. Un cadavru este un semnal empatic important pentru cel ce-l privește, ce spune: pericol, suferință, moarte, mult mai elocvent decât cuvintele. Pe undeva, există teorema nescrisă că, dacă studentul își ține firea și mintea ageră în preajma unui cadavru, o va face în preajma oricărei suferințe a altuia. Cadavrul de la anatomie este așadar prima noastră lecție de empatie.
E însă o lecție cu două tăișuri. Nescrisă și nerostită, ea poate căpăta formulări diferite în conștiințele noastre.
În cazul nefericit, învățăm să nu ne pese prea tare. Că omul e o mașinărie extraordinară și ca să meșterești la ea trebuie să te dezinvestești de sentimentele pe care le ai de obicei față de oamenii care nu-ți sunt pacienți. Că nu e treaba ta, de medic, să te intereseze într-un mod subiectiv, empatic, temerile și suferințele pacientului. Deși o anume detașare e în mod sigur necesară în medicină, nepăsarea, insensibilitatea în fața suferinței este atât de îndoielnică moralmente vorbind, încât bănuiesc că este unul dintre motivele pentru care cadavrul a devenit, de-a lungul erelor, un tabu cvasi-sacru. Dacă tratăm moartea celorlalți cu ușurință, încotro ne îndreptăm, ca specie?
În cazul fericit, lecția este însă mult mai nuanțată. Stăpânirea de sine în fața bolii și morții înseamnă de fapt dominarea propriei suferințe, pentru că cea a seamănului este mult mai importantă. Este omenesc, firesc și moral să-ți pese de un om bolnav mai mult și altfel decât îți pasă de o mașinărie stricată.
Într-o însemnare mai veche scrisesem ceva despre contagiunea afectivă, sentimentele negative orientate spre sine, prin opoziție față de compasiune și înțelegere, laturi benefice ale empatiei și altruismului. Și mai scrisesem și despre tulburările de anxietate văzute ca un exces al primelor, în dauna ultimelor. Canalele de comunicare a suferinței sunt astăzi mult mai multe, nu e nevoie prezența ei fizică. Informația despre suferință, de toate calitățile și liber-circulantă în media, vine cu reacții adverse, este o mare generatoare de anxietate. Cadavrul e o primă pregătire a studenților la medicină împotriva valului de anxietate care riscă să însoțească, simbolic, tot ce vor vedea și învăța în deceniul de ucenicie care urmează. Pregătire care însă nu se termină niciodată în cursul carierei și care este conținută în orice educație medicală reală.
Nu cred că trebuie să ne opunem, de principiu, unei expoziții cum e The Human Body de la Muzeul Antipa. Da, ne putem teme de lecția greșită, de anecdotic și senzațional (“hai să vedem niște cadavre!”), și, s-o recunoaștem, multă lume vizitează expoziția din motive greșite. E o temere justificată, deși banalizarea nefastă a suferinței și morții se întâmplă deja din abundență peste tot, în toată imageria violentă pe care o încasăm deja încă din copilărie și de care nu ne putem ascunde. Ce nu se justifică este temerea instinctivă, primară, de interiorul tainic al corpului. Nu e nimic înspăimântător sau sinistru acolo. Nimic care să merite să fie veșnic ascuns, accesibil cunoașterii doar anumitor bresle.
Lecția corectă, adică beneficiile unei educații medicale reale pentru toată lumea, nu doar pentru medici, atârnă cu mult mai greu în balanță. O viață mai liberă, mai ușurată de obsesiile angoasante pe care misterele corpului le exercită uneori, ar fi doar un beneficiu secundar.
Nu e vorba de tabu, ci de un respect minial fata de om, fata de persoana.
Sa fim sinceri: daca expozitia ar fi constat in anatomii identice realizate din plastic sau alt material, nu ar fi existat un aflux identic de spectatori. Chiar as face un experiment de acest gen. Morala fiind ca oamenii nu vor sa invete, ci sunt atrasi de acel ceva morbid si sadic aflat in spatele unui asemenea demers.
Cunoasterea corpului omenesc merita o altfel de promovare.
Problema e că nu se pot realiza din plastic, nici din alte materiale, mulaje atât de fidele.
Iar Antipa e un Muzeu de științe naturale. Anatomia este o știință a naturii, și s-a studiat, de când există ea, la cadavru.
Când eram eu student, era în vogă un atlas de anatomie foarte bun, un cărțoi gros plin cu fotografii ale diverselor părți ale cadavrelor disecate. Era considerat, din acest punct de vedere, mai bun decât atlasele cu “desene”. Care ar fi diferența dintre acel atlas (pe care nimeni, nicodată, nu l-a contestat, și pe care oricine și-l poate cumpăra) și expoziție?
Dacă cadavrele ar fi fost scoase în piața mare, sau expuse la mall, da, ar fi fost o problemă. Dar “scandalul”, promovarea controversei, este de fapt promovarea laturii negative a unei asemenea expoziții. Atlasul de care vorbeam nu beneficiat de un asemenea scandal, și tocmai de aceea e perfect acceptat de toți utilizatorii lui.
sunt de acord ca un medic sa nu se implice emotional cu un pacient, dar s-a pierdut respectul față de persoană… nu cere nici un pacient sa fie tinut de mana sau sarutat pe frunte, dar pacientul a devenit fie doar o sursa de venit, fie o macheta experimentala… rusine!
Stramosii noștri latini priveau cu mai multă înțelegere moartea si aveau scrise in locurile unde practicau disectii inscriptii ca cea de mai jos.
“Taceant colloquia. Effugiat risus. Hic locus est ubi mors gaudet succurrere vitae.”
“Taceti si ascultati, nu radeti, in acest loc moartea a învins viața ”
Analizau situatiile cu tarie si demnitate …
“Aici moartea se bucură că ajută viața”.
Nu pot sa nu remarc dublul standard al habotnicilor. La moaste ai voie sa te-mbulzesti si sa pupi s.a.m.d. dar la Antipa nu e voie…
http://www.antena3.ro/romania/scolarii-din-calarasi-au-primit-interzis-la-chinezii-de-la-antipa-inspectoarea-invoca-recomandarea-ministrului-209599.html
@Dragos B
Adica dublul standard al anti-crestinilor? Care accepta prelucrarea expozitionala a cadavrelor unor detinuti dar, altfel, sunt dispretuitori fata de cei care cinstesc ramasitele unei persoane sfinte? Intre cele doua, in realitate, nu exista nicio legatura, pentru ca semnificatiile si atitudinea fata de corpul uman sunt total diferite.
@V.S.
Sunteti doctor. Expozitia de la Antipa nu e pentru doctori, ci pentru publicul larg. Utilitatea unei fidelitatii duse la firicelul de nerv de la nu stiu care muschi este, in acest sens, dubioasa si de nesustinut. Pentru ca nimeni nu va invata nimic din asa ceva si nici nu va memora. Doctorii da, sunt nevoiti sa stie, pentru ca vor avea nevoie in viitor. Daca cineva din publicul larg doreste astfel de vederi detaliate, lucrul se rezolva mai usor, si chiar mai bine decat prin cadavre impaiate, prin simulari realizate pe calculator. Plus ca ai avantajul de a reveni oricand la respectiva “lectie”, nu-i nevoie sa pastrezi mortul impaiat si disecat in muzeu sau in dulap, eventual.
Dincolo de aspectul utilitar, nu se poate nega ca, religios, ateu, agnostic sau orice, procedeul pur si simplu e discutabil etic.
Sincer, nu văd de ce alte persoane ar avea mai puțin drept la informare și educație decât medicii. Există multă cunoaștere care nu are utilitate imediată, și cu toate astea nu cred că cineva ar putea să conteste dreptul la cunoaștere, în secolul XXI. Spre exemplu, poate că nu mi-ar folosi direct să aflu mai multe despre particulele subatomice, cu toate astea ați putea spune că e rău să mă informez despre ele? Sau că e bine să nu mă informez? Iar aici nu e vorba de particule subatomice, ci de corpul omenesc, domeniu în care ignoranța și lipsa de infomare este maximă, deși e un domeniu atât de intim fiecăruia dintre noi. Cea mai mare teamă e cea care vine din necunoaștere.
Nu spun că nu există dileme etice. Dar mi se pare că primesc o atenție exagerată cele mai puțin importante detalii. Să zicem, de pildă, că am ști sigur că exponatele sunt cadavre de deținuți politici. În marea majoritate a timpului, pur și simplu nu ne interesează ce se întâmplă cu deținuții politici din China. Cei care încă mai trăiesc, cei care pot deveni deținuți politici, etc. Nu le acordăm nici o secundă din timpul nostru zilnic. Ne lasă complet rece. Brusc, ne interesează soarta lor atunci când e mult prea târziu, sunt morți și nu se mai poate face nimic pentru ei. Punând sub lupă doar lucurile imediat spectaculoase, orice dilemă etică o să eșueze în direcția greșită, iar altruismul, generozitatea creștine, sau pur și simplu omenești, n-au decât de suferit.
@Vlad
Nu e vorba despre drept (care nu e contestabil), ci discutam, si foarte serios, despre utilitatea educationala a expozitiei. Din punctul meu de vedere, acrobatiile cadaverice ale autorului nu aduc o plus valoare justificata astfel incat sa justifice depasirea dilemelor etice. Cred sincer ca o simulare 35 dinamica (nu statica, asa cum este expozitia) poate ajuta mult mai mult un public “laic” in chestiuni ce tin de micro-anatomie decat asa ceva. Intr-o astfel de varianta ai putea vedea respectivele organisme “la lucru”, intelegand mai bine functionalitatea lor decat daca le-am vedea sub forma “estetica” de mici pelerine pe schelet sau fat real in gravida reala impaiata. Asta in ceea ce priveste educatia. In ceea ce priveste dreptul, nu stiu daca dreptul cuiva la orice poate justifica manipularea trupului altora. Dreptul acelor oameni, fie ei si morti, cine-l respecta? Ca banuiesc ca nu i-a intrebat nimeni daca vor sa devina exponate de muzeu.
Bineinteles, asta nu inseamna ca intereseaza mortii mai mult decat vii. Dar am asa o vaga senzatie ca daca suntem complet lipsiti de respect/compasiune ca atitudine publica fata de morti, atunci vom fi si fata de vii cam la fel. Mai degraba as incuraja oamenii sa fie mai atenti fata de bolnavi, batrani, copii, marginalizati, decat sa se “educe” pe cadavre impaiate. Lupa pe acest spectacol e pusa de insusi continutul sau, care nu are cum sa socheze, dar si de promotorii sai, care reactioneaza destul de virulent la orice critica adusa demersului lor.
*simulare 3D, scuze pentru greseala…
“prelucrarea expozitionala a cadavrelor unor detinuti ”
Fals. Minciuna sfruntata. Specifica habotnicilor.
“cinstesc ramasitele unei persoane sfinte”
Muahaha! Da’ cinsteste-le acasa la matale, in biserica, nu le plimba prin oras, ca pe copilul meu il deranjeaza asa cum pe matale te deranjeaza expozitia de la muzeu, unde cinstim si noi stiinta.
“Pentru ca nimeni nu va invata nimic din asa ceva si nici nu va memora. ”
Sa mori tu?
@Dragos B
Multumesc pentru confirmare. Nivelul contributiei tale e in zona primatelor. Cu atat mai tragic cu cat chestiunea, in mod cert, nu tine de evolutie…
Stiu ca atunci cand am intrat prima data in sala de disectii cadavrele erau acoperite si am vorbit aproape o ora despre respectul pe care trebuie sa-l avem fata de aceste corpuri umane. Apoi, cand am inceput disectiile, ramanea expusa doar partea disecata.
Nu era un show. Sa fim sobri: miza nu este educatia. E doar o exhibitie.
Domnule Doctor,
Orice muzeu de istorie naturală e un show. Și de fapt orice popularizare a științei. Dintre miile de copii care vor vedea scheletul de Deinotherium de la Antipa, probabil că un procent infim se vor ocupa în mod serios de paleontologie, pentru restul va fi doar un show, scheletul unui monstru din trecut. Dar nu văd nimic rău în asta.
În cazul meu, anatomia a fost și un show. În mod nefericit de altfel. Unul mai rău decât cel de la Antipa, din multe puncte de vedere, dar asta e o altă poveste.
De ce n-am avea aceleași scrupule față de rămășițele omenești mult mai vechi? În copilăria mea, la Muzeul Bucureștilor era expus scheletului unui locuitor din neolitic al Bucureștilor: nimeni nu cred că s-a gândit vreodată să protesteze, deși o hârtie pe care ar fi fost scris că în București au existat oameni în Neolitic ar fi conținut aceeași informație. Sigur că lucrurile nu stau la fel ca în cazul expoziției The Human Body, dar putem oare să explicăm de ce? Să punem punctul pe i, folosind aceleași argumente, ale respectului față de oameni? Are el o dată de expirare?
Probabil ca ati pus punctul pe I chiar dvs.
Urmand logica dvs. ar inseamna ca moartea sotului sau al mamei, sau unei rude apropiate sa ne provoace aceeasi suferinta ca si moartea stra stra stra stra stra bunicii. Ca acea 5 x stra bunica a existat candva este cert iar relatia intre ea si noi este aceeasi ca intre mama si noi , adica de rudenie. De ce consideram atunci normala suferinta in primul caz si cu totul anormala in cazul al doilea? Cred ca din aceleasi motive suntem indreptatiti sa privim cu oarecare degajare oasele omului de Neolitic si sa ne ingrozim ca trupul unui om care a trait in acelasi timp cu noi a fost manipulat fara rusine.
Dvs ce ati simti daca trupul neinsufletit al tatalui, al mamei dvs sau al unei persoane fata de care simtiti un profound respect fi expus in acelasi fel dupa trecerea lor in nefiinta? Ati accepta ca trupul dvs sa fie expus in acest fel? De ce a fost posibil cu acel om? Pentru ca a fost chinez? Sau detinut? Sau ca nu a avut cine sa se ingrijeasca de trupul lui?
Vom trai intr-o lume mai buna atunci cand vom putea extinde respectul pe care il avem pentru noi insine si pentru cei din cercul nostru stramt la orice om. Pana atunci putem sa ne jupuim unii pe altii, de vii sau de morti…ca sa traim mai…bine ?
“Urmand logica dvs. ar inseamna ca moartea sotului sau al mamei, sau unei rude apropiate sa ne provoace aceeasi suferinta ca si moartea stra stra stra stra stra bunicii. ”
Sau, neurmand logica domnului doctor, ar fi cam asa:
“Cine, ala care acum doua mii de ani a murit pe cruce? Da-l dracului de fraier!”.
“Nivelul contributiei tale e in zona primatelor.”
King Louie says “Have a banana!”:
Ability To ‘Think About Thinking’ Not Limited Only To Humans According to New Research
©4/3/2013 9:42:23 AM Georgia State University
The research was supported in part by the National Institutes of Health and the National Science Foundation.
http://www.gsu.edu/63957.html
“Anyone concerned with the study of human nature and human capacities must somehow come to grips with the fact that all normal humans acquire language, whereas acquisition of even its barest rudiments is quite beyond the capacities of an otherwise intelligent ape a fact that was emphasised, quite correctly, in Cartesian philosophy.’ It is widely thought that the extensive modern studies of animal communication challenge this classical view; and it is almost universally taken for granted that there exists a problem of explaining the “evolution” of human language from systems of animal communication. However, a careful look at recent studies of animal communication seems to me to provide little support for these assumptions. Rather, these studies simply bring out even more clearly the extent to which human language appears to be a unique phenomenon, without significant analogue in the animal world.”
“Linguistic Contributions to the Study of Mind”, Noam Chomsky Excerpted from Language and Mind, 1998
http://www.chomsky.info/books/mind01.htm