În jurul personajului numit psihiatru (indiferent cine este actorul care îl interpretează) există o întreagă colecție de confuzii și idei de-a gata, unele de bine, multe de rău, ba chiar și o anumită aură de nemeritat mister. E de datoria noastră, a profesioniștilor sănătății mintale, să încercăm să mai disipăm din cețurile în care, de la distanță, par să se scalde disciplinele cu prefixul „psi”.

În textul de azi, vom aborda clasica confuzie psihiatru-psiholog-psihoterapeut.

E relativ ușor să explic diferența din perspectiva mea, și ceva mai greu să o fac din perspectiva unei persoane care simte, sau crede, sau i se spune că ar avea nevoie de sfatul unuia dintre cei de mai sus

Psihiatrul e medic, a terminat medicina și un rezidențiat de psihiatrie (iatros înseamnă medic, așa că „medic psihiatru” e un pleonasm), el se ocupă cu diagnosticul și tratamentul tulburărilor psihice, așa cum sunt ele catalogate în diverse clasificări (ICD, DSM).

Psihologul a absolvit o facultate de psihologie și se ocupă, generic, cu studiul minții umane. În realitate, o asemenea întreprindere este mult prea vastă, așa că de obicei pshiologii se specializează în diverse ramuri: psihopatologie (studiul anomaliilor psihologice), psihologie comportamentală, socială, educațională, chiar și psihologie industrială, și lista continuă și e foarte lungă. Psihopatologii, sau psihologii clinicieni, vin și ei în contact cu ceea ce noi numim „pacienți”, contribuind la evaluarea acestora.

Psihoterapeutul e o persoană care, fiind deja medic, sau psiholog, sau chiar având altă pregătire (de la asistent social la teolog), a mai făcut încă o formare, una aparte: o școală de psihoterapie. Apoi a practicat, sau practică, o psihoterapie supervizată. Primul psihoterapeut oficial a fost Freud, și prima școală de psihoterapie a fost psihanaliza, însă astăzi există multe școli de psihoterapia, multe divergente, toate având însă în comun o relație cu clientul (psihoterapeutul are clienți, nu pacienți) ce implică doar conversația, comunicarea, și nu medicamentele sau altă formă de terapie medicală. În România există o Federație Română de Psihoterapie, la care sunt afiliate multe școli majore de psihoterapie din țara noastră. Pe site-ul ei puteți afla mai multe despre acestea, precum și datele lor de contact.

Din punctul de vedere al omului care are o suferință și vrea să ceară cuiva un sfat, certificatele și patalamalele psihiatrilor, psihologilor și psihoterapeuților sunt adesea mai curând creatoare de confuzie. Am atacuri de panică, unde să mă duc? Să mă duc la psihiatru? Asta înseamnă că sunt nebun? Sau mai bine la psiholog?

Și adevărul e că, adesea, domeniile se intersectează destul de mult. Și oficial, și neoficial. Oficial, pentru că un psihiatru poate fi și psihoterapeut, sau chiar psiholog, și de fapt orice combinație e posibilă. Neoficial, pentru că e adesea greu să tragi o linie și să spui: aici se termină domeniul meu, mergeți dumneavoastră și consultați un alt specialist. Psihiatrii au fortăreața farmacoterapiei, care le aparține în exclusivitate, pentru că doar un medic poate prescrie medicamente. Prezența psihiatrului e întotdeauna necesară și marea patologie psihică, cum sunt schizofreniile, tulburările bipolare, depresiile majore. Dar dacă psihiatrii se ocupă cu tulburările psihice, nu sunt ei de fapt în plină psihologie clinică? Și dacă un psihoterapeut tratează suferințe psihice, nu este asta un fel de medicină? Sigur, lucrurile sunt mult complicate de marea varietate de școli și filosofii psihoterapeutice, dar, în mod ciudat, prin diversele studii, se pare că ceea ce contează mai mult nu e școala de psihoterapie, ci calitatea relației dintre terapeut și client. Dincolo de asta, doar terapiile foarte țintite către o problemă specifică (cum e terapia cognitiv-comportamentală) se pretează la studii științifice precum sunt cele din psihiatrie, care, ca toate ramurile medicinei, ar trebui să fie bazată pe dovezi foarte solide. Așa că dacă încerci să vezi, de exemplu căutând pe internet, cam ce psihoterapie ți s-ar potrivi mai bine, s-ar putea să nu te lămurești absolut deloc.

Și lucrurile se complică din ce în ce mai tare atunci când în joc intră tot felul de alți concurenți sau candidați la rolul de tămăduitor al minții.

Așa că nu e întotdeauna ușor să te orientezi către persoana potrivită.

Să nu disperăm, însă. Pentru că actorul principal în actul terapeutic nu e nici psihiatrul, nici psihologul, nici psihoterapeutul. Protagonistul sunteți dumneavoastră. Și partea cea mai importantă a actului terapeutic e dorința de mai bine.

Mai mult, măcar în ideal, psihiatrul, psihologul și psihoterapeutul fac echipă bună. Așa că nu e sarcina dumneavoastră să știți dinainte unde să vă adresați. Dacă aveți o problemă, adresați-vă oricărui profesionist acreditat al sănătății mintale. Și el, sau ea, vă va îndruma, pe cât poate, mai departe. Dacă psihoterapeutul consideră că merită să vedeți și un psihiatru, o să vă spună acest lucru, și viceversa. Fișa posturilor noastre vă poate fi cam tot la fel de utilă ca prospectul unui medicament: e nevoie de ea, dar nu vă spune mai nimic despre dumneavoastră.