E tot o postare cu copaci, puteți trece mai departe dacă nu vă interesează.

Într-o zi din vara asta, mă plimbam aiurea ca să mi se așeze gândurile ca zațul pe fundul capului și să mi se mai limpezească mințile. Cândva făceam asta foarte des și aveam mintea mereu precum cristalul, puteai să vezi prin ea. În ultimii ani, mă plimb foarte rar și capul meu e plin de mâl și alte tulbureli. Așa că savuram din plin ocazia rară de a umbla fără țintă, undeva prin „cartierul armenesc” din București, când…

…Când am dat peste un salcâm uriaș. Nu că era înalt, că truchiul gros era scurt, dar din el ieșeau cinci ramuri, ele însele groase cât orice alt arbore matur și respectabil, în cinci direcții diferite, de ziceai că e o caracatiță sau un vârtej de lemn viu. O placă rugintă, ea însăși piesă de muzeu, atesta că e arbore ocrotit. Oricât mi-aș încorda eu muza și lira, nu are rost: trebuia văzut.

Așa că i-am făcut o plecăciune și am plecat mai departe, recunoscător de întâlnire. Și pe urmă..

…și pe urmă am uitat unde s-a petrecut. Vrând să revăd locul în zilele ce-au urmat, mi-am dat seama că eram incapabil să-mi retrasez pașii. Într-un fel, asta era bine: cele mai bune plimbări sunt exact astea, fără hartă, în care orașul însuși de duce tot mai adânc în labirint, către inima lui secretă. Dar era și rău: voiam să revăd salcâmul, mă topeam de dorul lui.

Așa am aflat că nu poți găsi pe internet o listă cu arborii ocrotiți din București. Există un registru al spațiilor verzi, care e uimitor pentru că include toți copacii din București, ceea ce înseamnă că cineva i-a numărat și le ține socoteala. Dar nu sunt marcați cei ocrotiți. (Cică a costat 2 milioane de euro harta asta.)

Am mai găsit și un tabel vechi de 11 ani pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului. E incomplet, dar poate interesant dacă sunteți interesați de un pelerinaj în care să pupați trunchiurile celor mai cuvioși arbori. Tabelul conține doi salcâmi, niciunul dintre ei nu e al meu.

Așa că am luat, muncitorește, Google Street View-ul la puricat. Și tot fac asta de vreo 2 luni.

Și de abia azi, din pură întâmplare, l-am găsit.

Și da, vi-l zic și dumneavoastră. E pe strada Popa Rusu, chiar la colțul cu Marin Serghiescu, într-o curte.

Acuma știți. Dacă treceți pe acolo, gândiți-vă și la mine, că eu nu știu când mai fac plimbări, poate cândva în 2030. Și nu știu dacă va mai fi acolo. Pe arborii „ocrotiți” nu-i ocrotește nimeni, și știm cu toții că orice bun gosopodar orășean își taie copacii din curte. Cel mult ne ocrotesc ei pe noi. Poate va pleca, precum plopul ăsta pe care l-am găsit pe wikipedia: