Aș fi vrut să-mi ridic singur casa
Să trudesc din zori până în noapte în lungile zile de iunie
Părticele din mine să se amestece cu lutul cărămizilor
Zidurile să fie atât de drepte cât îmi sunt gândurile
Și panta acoperișului cât îmi e nădejdea
Seara să pic frânt și fericit de durere și să dorm fără vise
În schimb eu nu dorm niciodată și visez tot timpul
Blocul în care stau a fost construit de un inginer
Copiii și nepoții lui au împânzit Americile
Bătrânii proprietari îi știu numele
Fără de nume sunt eu, chiriașul
Sunt o binețe întâmplătoare în lift
Încerc să semnez tabelele la administrator
Dar stiloul meu e veșnic plin
Cu cerneală simpatică
Imagine: Flaming June, Frederic Leighton, 1895
Îmi place foarte mult ideea din spatele textului ăstuia, și anume codependența asta identitate-proprietate. Devine un fel de laitmotiv după o anumită vârstă, semn că încă suntem tributari unei ordini statornicie care nu mai rimează sub nicio formă cu vremurile astea.
Pe de altă parte, când am citit textul m-au deranjat un pic ‘trudesc’, ‘nădejde’, ‘binețe’, vin din alt registru, unul aproape arhaic – mă întreb dacă le-am folosit eu vreodată în limbajul curent, cu siguranță nu, mă mai întreb și dacă dau de ele des prin cărți măcar, iarăși-nu. Dar înțeleg prezența lor aici, de altfel cred că mi-am răspuns singură la această dilemă a registrelor lingvistice disonante – ele sunt o oglindă a altor registre disonante.
Sau poate că ăsta e stilul tău. Ar trebui să scrii mai des ca să-ți dai seama.
Buna dimineata, D., si bine ai venit in pravalia noastra. Zic “pravalie” desi probabil ar trebui sa zic “magazin mixt”. Ai dreptate, sunt nepotrivite cuvintele alea, mai ales ca sunt cuvinte abuzate: acum, daca iti deschizi un magazin mixt la oras, ii zici `pravalie` doar ca sa poti tripla preturile.
Ce e ciudat e ca eu chiar folosesc cuvintele alea in mod curent. Ceea ce deranjeaza pe mai toti interlocutorii mei. Stii care e cuvantul care ii deranjeaza cel mai tare? `Asijderea`. Nu stiu de ce.
🙂
https://www.facebook.com/vladbstroescu/posts/180971541949143
mă mir că nu deranjează “nădejdea” rusească
Dacă ați putea să descrieți limba română, cum ar arată din punctul dvs de vedere?
Jan Wilem Bos: Nu am sentimente exaltate față de limba română. Dar asta nu înseamnă că nu o consider o limbă frumoasă, bogată, expresivă, plăcută și pentru urechile unui germanic – și este o limbă care este unealta mea zilnică. Desigur, este o limbă destul de grea pentru un germanic și cred că este mai greu de învățat pentru noi decât, de exemplu, italiana sau spaniola. Însă, orice limbă se poate învață, inclusiv japoneza sau chineza. De când am scris marele dicționar român-neerlandez nu pot să citesc o carte în română, fără un pix în mână să notez cuvinte sau expresii pe care nu le știu, ca să văd dacă trebuie adăugate într-o viitoare nouă ediție a dicționarului. Chiar acum zece minute, am început să citesc Cartea Reghinei de Ioana Nicolaie și am dat de cuvântul drușcă, cu pluralul druște. L-am notat și îl voi păstra.
Care sunt cuvintele sau expresiile care vă sunt dragi? Vă regăsiți în vorbele populare ale poporului roman?
Jan Wilem Bos: Ca majoritatea celor care se ocupă mai de aproape de o limbă, am o slăbiciune pentru cuvinte vechi, arhaice, multe din ele ieșite din uz. Adesea, acestea sunt păstrate în cuvintele din bătrâni, care îmi plac foarte mult, în orice limbă. Dovada este că în anul 2011, am publicat o carte despre România, numită Mijn Roemenië (“România mea”), în care am și un scurt capitol cu proverbe românești, traduse de mine în neerlandeză. Și ca traducător am o ureche specială pentru expresiile idiomatice. Zile trecute am învățat expresie: „a dispărea ca măgarul în ceață”. Mi-a plăcut foarte mult!
https://viitorulromaniei.ro/2019/07/01/scriitorul-olandez-care-s-a-indragostit-de-limba-romana-romania-tara-oamenii-limba-cultura-mi-a-modelat-intreaga-existenta/