Cum stim daca avem depresie?

Deunăzi, cineva m-a întrebat dacă are depresie. M-am gândit așadar să scriu aici cam care sunt semnele după care psihiatrii se iau ca să pună acest diagnostic.

Mai întâi de toate, reamintesc că:

– depresia, ca orice diagnostic psihiatric, nu e o boală ca toate bolile, cu o cauză bine delimitată și constituind o entitate clară, și doar dumneavoastră puteți să știți cel mai bine cum vă simțiți, nu un site pe internet. Nu veți găsi aici semne „patognomonice”, cum le zic doctorii, adică din care să aflați că aveți fără putință de tăgadă o boală.

– niciun text de pe internet nu poate înlocui sfatul medicului. Dacă vă puneți în mod serios întrebarea din titlu, poate e cazul să cereți acest sfat în mod direct.

Acestea fiind spuse, să intrăm în subiect.

Depresia este o etichetă foarte largă, care acoperă un spectru mai mare de tulburări. Elementul comun al acestora este „episodul depresiv major”, cum este el cunoscut în clasificări internaționale.

Ca să putem spune că avem de-a face cu un episod depresiv major, trebuie să fie prezente, timp de cel puțin două săptămâni, cel puțin una dintre următoarele:

– „dispoziție depresivă”

– „anhedonie”

și alte câteva din următoarele, în total cel puțin cinci: tulburări de somn (dormit prea mult sau prea puțin), tulburări alimentare (cu creștere sau scădere în greutate), oboseală importantă, o încetinire, lentoare a întregii activități motorii, sentimente exagerate de vină și dispreț de sine, probleme de concentrare sau de luat hotărâri, și gânduri de moarte, care tot revin, și care pot merge până la gândul de a-ți lua propria viață.

Nu e suficient să bifăm 5 elemente dintr-o listă cu toate cele de mai sus. E nevoie, ca să spunem că e depresie, ca aceste lucruri să împiedice omul să-și ducă viața normală, adică fie să sufere foarte mult, fie să nu mai fie în stare să meargă la serviciu, să se ocupe de familie și prieteni, de el însuși.

Aș vrea să explic puțin ce înseamnă „dispoziție depresivă” și „anhedonie”, cele mai importante din listă, elementele definitorii ale depresiei.

Dispoziția depresivă este o stare afectivă negativă. Adică rea, supărătoare. Însă nu e o simplă tristețe, nici măcar o tristețe mare, cum e aceea pe care o ai, de exemplu, atunci când ți-a murit cineva drag. Tristețea este un sentiment omenesc firesc, și își are rolul ei în viața noastră. Dispoziția depresivă este diferită calitativ, are o altă textură. Este o mohorâre copleștioare și inexplicabilă, nefirească. Și e prezentă mai tot timpul, de când te trezești și până când adormi, dacă poți să dormi. Cei din jur observă imediat că nu ești bine, starea asta nu e caracteristică personalității, felului tău de a fi. În mod tipic, dimineața e cel mai rău, dar în unele forme poate fi mai rău seara, deci nu trebuie să ne luăm doar după asta.

„Anhedonia” înseamnă pierderea oricărui interes sau plăcere pe care o aveai pentru lucrurile, activitățile și oamenii din viața ta. E o pierdere a gustului pentru viață, și mai mult decât atât: e o pierdere a capacității de a avea sentimente firești. Un fel de amorțire. Paradoxal, chiar dacă ai dispoziție depresivă, poți să nu mai fi în stare să simți nici măcar tristețea normală. Unii spun că nu sunt în stare să mai plângă, de exemplu. La vești foarte proaste (dacă ai ghinionul să le mai primești și pe astea) nici nu mai reacționezi. Ce să mai vorbim de bucurii.

Adesea, gândurile unei persoane deprimate se îndreaptă către moarte. E foarte important atunci ca acea persoană să vorbească despre gândurile care îi trec prin cap. Nu e doar un moft, gândurile de moarte sunt mult mai periculoase atunci când sunt ascunse. Și bineînțeles, dacă le ai, e obligatoriu să mergi la un psihiatru. Nu, nu pentru că „ai luat-o razna”, nu pentru că ai fi „nebun(ă)”, ci pentru că e treaba lui să te ajute în cazurile astea. Pentru asta există el, chiar dacă familia, prietenii, contează enorm.  Dar uneori familia și prietenii sunt depășiți de situație și nu mai știu ce să facă.

Uneori, cei din jur pot să-și explice oarecum lucurile, pentru că ele au fost declanșate de ceva rău ce s-a petrecut în viața omului deprimat. Alteori, nu există nicio explicație, și asta e cu atât mai chinuitor pentru toată lumea, pentru că toți căutăm sens în fiecare lucru pe care îl trăim, e o nevoie fundamentală a oamenilor, și nu întotdeauna e satisfăcută.

Un episod depresiv adevărat e destul de bine delimitat în timp. Pacientul, sau familia lui, pot spune de obicei cu precizie în ce lună și în ce an lucrurile au început să meargă rău. Există cazuri însă în care o persoană are o depresie foarte îndelungată. Nici ea nu-și amintește când a început, trăiește cu ea mai tot timpul, de multă vreme. O duce pe picioare, poate să se ocupe de serviciu, însă de viața personală mai puțin: nu mai rămân resurse și chef pentru așa ceva. Aceasta e o altă tulburare, numită pe limba noastră „distimie”, și despre ea vom vorbi altă dată.

Nu pretind că am epuizat subiectul recunoașterii depresiei. Toți suntem unici, de asta meseria mea e extrem de interesantă și niciodată plicticoasă, și e foarte posibil să nu vă recunoașteți în descrierile de mai sus, și totuși să nu vă simțiți bine. Dacă așa stau lucrurile, sau dacă, mai rău, nu mai faceți față vieții de zi cu zi din cauza asta, nu ezitați să mergeți la un psihiatru. Există multe lucruri care se pot face, dar despre tratamente vom vorbi într-un text viitor.

12 thoughts on “Cum stim daca avem depresie?

  1. Mulțumim, Ramona.
    Sonia, răspunsul e, ca întotdeauna, „depinde”. Există forme foarte ușoare de depresie, care, de exemplu, durează mai puțin de 2 săptămâni, sau au puține simptome, în cazul cărora ne putem abține de la tratamentul medicamentos. De asemenea, problemele de viață și sociale nu se rezolvă cu medicamente. Dar ca să le rezolvi, trebuie să fii în stare să te mobilizezi. În episodul depresiv major, corect diagnosticat, tratamentul medicamentos e necesar, ideal în combinație cu psihoterapie.

  2. Este posibil ca o persoana sa sufere de depresie usoara timp de multi ani, fara ca ea sa se agraveze si sa discute cu un specialist?

  3. M-am bucurat sa vad acest articol azi, chiar cand ma gandeam ca ar fi bine sa merg la un psiholog/ psihiatru. In cazul meu starea de depresia tine de aproximativ un an, cu reprize de cateva zile. Incerc mereu sa ma resuscitez, imi iese pentru o perioada, dar dupa un timp se redeclanseaza. Imi puteti face vreo recomandare? S-ar fi rezolvat mai usor daca mergeam mai devreme? Multumesc

  4. Întrebare răsărită subit după citirea articolului: oare când și cum a apărut suicidul? La nici un animal, după știința mea, nu există astfel de tendințe. Dar la om…. da. Așadar e o „construcție socială”.
    PS. Nu ar strica și recomandări bibliografice pe anumite teme. 🙂

  5. Nu suntem atât de unici pe cât am vrea să credem. Există, foarte probabil, un continuum al depresiei în regnul animal, chiar și cu comportamente suicidare.

  6. Cunoasteti cazuri de despresii in care persoanele in cauza s-au imbunatatit?

    Deseori se intampla ca atunci cand, el, este in public, sa ii se blocheze gatul, sa-i tremure capul(in special cand incearca sa consume alimente sau bauturi, dar nu numai atunci) se blocheaza, e incordat, indiferent cat ar incerca sa se relaxeze nu reuseste.
    Rareori le face(mancat, vorbit) cu usurinta, si tanjeste dupa momentele alea, dar sunt prea dese momentele in care nu reuseste.

    Ar putea fi incordarea aceasta din cauza depresiei sau ar putea fi o problema a oaselor si a muschilor? Persoana in cauza are 22 de ani si sufera de “nefericire” de cand e constineta de existenta sa, psihologul i-a spus ca nu e depresie, asa ca o numesc “nefericire”.

    1. La prima intrebare, raspunsul este, evident, da. Marea majoritate a depresiilor se amelioreaza, daca sunt corect tratate.
      La a doua intrebare: fenomenele descrise par sa tina mai curand de o tulburare de anxietate, decat de depresie. Dar toate tulburarile psihice sunt diagnostice de excludere, adica se pot pune dupa ce s-au exclus problemele organice (cum ar fi cele legate de oase si muschi), iar excluderea lor e probabil de competenta unui neurolog.

  7. Niciodata nu ma simt fericita.
    Cred ca pentru mine nu exista fericire.
    Mereu ma descurajez cand mi se intampla ceva nefeicit si spun ca nu sunt buna de nimic..rar am stari de bine si atunci foarte scurte..ma simt singuta mai mereu…
    ASTA INSEAMNA DEPRESIE?
    Daca da,ce pot face?

    1. Nu știu dacă e depresie, ar putea fi, dar e nevoie de o consultație cu psihiatru pentru asta. Eu zic să mergeți, așa veți afla și ce opțiuni aveți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *