Nu ești deprimat, dar ești cam apatic. Următoarele șapte lucuri pe care le poți face ca să ieși din apatie sunt de bunul-simț elementar al minții cocoșului. Sunt convins că le știai și tu.  Dar poate dacă ți le zice un doctor, o să te gândești a doua oară la ele.

 

1. Mai renunță la rutină.

Rutina e un narcotic periculos. Îți dă impresia că ai nevoie de ea, că fără ea viața ta e haotică și imprevizibilă, cu tot felul de pericole așteptând după fiecare colț să te muște de posterior. Și vai, din păcate ai pe undeva dreptate. Dar rutina îți amorțește simțurile, te face imun la frumusețea ubicuitară a lumii! Uită-te la fețele oamenilor în tramvai, dimineața spre serviciu: sunt fețele oamenilor intoxicați de rutină. Așa arăți și tu.

Acuma nu zice nimeni să arunci totul pe geam, să-ți dai demisia și să pleci într-o aventură hollywoodiană la Las Vegas. Dacă ai face așa, s-ar chema că ai avea un episod maniacal și ai necesita probabil tratament. Nu. Rutina poate fi schimbată discret și subversiv: schimbă des traseul către casă. Privește răsăritul într-o zi de miercuri. Oprește la librăria engleză și cumpără o carte cu poemele lui Philip Larkin și citește din ele stând jos la grătarul cu manele din Piața Matache, unde trebuia să te duci doar ca să cumperi prune. Stai o noapte întreagă treaz ca să scrii o povestire SF. Cumpără-ți o chitară (second-hand). Ia-ți soțul/soția de la serviciu și du-o la cină pe malul mării (azi trenul face doar 2 ore până la Constanța). Observă micile detalii, gândacii roșii, florile verii târzii, rufele colorate agățate la uscat. Fericirea vine cel mai des întâmplător și durează câteva clipe: e foarte ușor să o ratezi.

 

2. Ia un prieten cu tine

Sau pe cineva. Pe altcineva. O persoană plăcută. Sau neplăcută. Faceți ceva împreună. Simpla prezență fizică a altcuiva îți schimbă perspectiva, uneori o întoarce pe dos! Nu există un singur Pământ, ci șapte miliarde de Pământuri (asta pentru că nu pun la socoteală perspectivele individuale ale altor animale). Psihopații, săracii de ei, că sunt CEO sau infractori, nu au empatie. Tu o ai, și empatia nu e făcută doar ca să suferi de necazul altuia, ci e o transcendență la îndemâna oricui. O poartă stelară, ca în serialul omonim.

Dacă ai șansa să ai copii, sau să poți împrumuta unul-doi nepoți, e și mai bine. Singura perspectivă autentică asupra lumii e cea a copilului. Profită așadar în mod inocent de copiii tăi, e voie.

 

3. Renunță la fumat.

Serios, fumatul e o păcătoșenie enormă. Pe lângă faptul că scurtează viața cu o medie de 10-15 ani (plus-minus deviația standard), și nu cu gentilețe, ci cu morți agonizante și lente, fumatul lovește tare în creier. Mai precis, nicotina dă șuturi repetate (de 20 de ori pe zi, dacă fumezi un pachet) într-o gâlmuliță din creier care se ocupă cu învățatul prin recompensă. Care produce plăcere, atunci când facem ceva plăcut. Și biata gâlmuliță (tractul mezolimbic) ce să facă săraca, ca să supraviețuiască: amorțește. Ca să se apere de asaltul nicotinic, devine insensibilă la toți stimulii. Fumătorii se bucură mai puțin de viață decât nefumătorii, chiar dacă sunt încă “sănătoși” (e un sofism, dependența de tutun e deja o boală). De obicei, îți dai seama retrospectiv, după ce te-ai lăsat. Așa că de ce să n-o faci? Chiar acum. (Notă adițională: fumatul se corelează pozitiv cu alte dependențe, cu depresia, tulburarea de panică și cu toate psihozele.)

 

4. Mergi cât mai rar cu autovehiculele.

Ia-ți o bicicletă. Sau o trotinetă, dacă îți e frică de trafic. Nu mai e rușine, în ziua de azi, nu-ți pică rangul. Sau mergi pe jos – nu contează că sunt șapte km până la serviciu și minus cinci grade afară, măcar o dată pe săptămână poți să te scoli în zori și să pleci mai devreme. Crede-mă, remediul ăsta e radical. Mașina e o invenție foarte practică și confortabilă, dar și alienantă în același timp. Măcar uneori, renunță la ecluzarea asta tristă, acasă-mașină-serviciu-retur. E ok să-ți fie și frig, sau cald, și chiar să te plouă nițel uneori.

 

5. Fă niște sport.

Sportul reglează neuromediatorii din cap și e o conversație necesară cu propriul tău corp. Sunt studii care zic că e la fel de eficace ca un antidepresiv, dacă îl faci aproape zilnic și ieși din zona de confort măcar nițel (să crească pulsul, să faci febră musculară). Orice sport e și un sport al creierului: stimulează neuroplasticitatea, creează noi sinapse, ascute simțurile.

 

6. Fă o pauză de la tehnologia domestică.

Ia-ți un telefon vechi și ieftin, care nu știe decât să dea telefoane și să trimită mesaje, și câteva zile pe lună pune cartela în el. Și citește o carte în loc să stai pe facebook. Și nu mai încerca să pozezi fiecare detaliu drăguț sau obiectiv turistic cu care te întâlnești. Eu am făcut asta „din greșeală” din când în când, pentru că mi-am stricat/pierdut smartphone -ul, o dată chiar în concediu, și a fost atât de bine! E un lux să fii indisponibil, măcar pentru două ore: dacă ți-l permiți, te invidiez deja!

 

7.  Un pic de tăcere.

Eu nu am niciun pic de tăcere la îndemână. E permanent zgomot în jurul meu și asta e pe undeva reconfortant. Dar uneori, duminica dimineață, mă urc pe bicicletă, ies din oraș (îmi ia cel mult o jumătate de oră să trec de centură), apoi intru pe un drum lateral de țară. Mă opresc pe malul unui lac, la liziera unei păduri, sau, dacă nu e nici pădure, nici lac la îndemână, pur și simplu în lanul de porumb. Și ascult liniștea pe care o cântă paserile ceriului și insectele pământului. Și pe urmă și zgomotul are gust mai bun.

 

(Imaginea e dintr-un almanah țărănesc din 1880, via The Graphics Fairy)